Peste 820 de mii de teste pentru depistarea COVID-19 făcute în octombrie

- Stirile Zilei - noiembrie 1, 2020
covid
Distribuie

Peste 820 de mii de teste pentru depistarea COVID-19 au fost efectuate în octombrie, a anunţat, duminică, Grupul de Comunicare Strategică.

Potrivit sursei citate, capacitatea de testare în luna martie a acestui an, la debutul epidemiei în România, era de sub 100 de teste prelucrare în fiecare zi, în luna octombrie fiind atinsă capacitatea de prelucrare a peste 40 de mii de teste pe zi.

În toată luna martie, au fost prelucrate 24.654 de teste, în prezent fiind efectuate mai multe teste într-o singură zi decât în întreaga lună martie.

„Capacitatea de testare a fost crescută rapid, de la 24.654 de probe prelucrate în luna martie, la 150.720 în luna aprilie. Capacitatea de testare a fost crescută în mod continuu, ajungând la posibilitatea de a efectua, în acest moment, peste 800 de mii de teste lunar (în luna octombrie au fost efectuate 823.057 de teste, iar în luna septembrie – 616.745 de teste)”, au precizat reprezentanţii Grupului de Comunicare Strategică.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU