Plutonierul Todea Adrian, din cadrul Detașamentului de Pompieri Alba Iulia, a fost decorat de Ministerul Afacerilor Interne cu Emblema de Onoare, una dintre cele mai prestigioase distincții acordate pompierilor militari.
Ceremonia de decorare a avut loc într-un cadru oficial, în prezența ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu. Distincția a fost însoțită de aprecierile șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, și ale inspectorului general al IGSU, general Dan Paul Iamandi.
Această recunoaștere vine ca urmare a curajului deosebit demonstrat de plt. Todea în luna octombrie, când a salvat două vieți într-un incident dramatic pe râul Arieș, județul Alba.
Aflat în drum spre localitatea Sălciua, plt. Todea a intervenit rapid în cazul unui accident rutier grav, în care o mașină s-a răsturnat în râu. O femeie rănită încerca să iasă din autoturism, în timp ce soțul acesteia era blocat sub apă, prins de centura de siguranță. Fără să ezite, plt. Todea s-a strecurat în interiorul mașinii și, cu eforturi remarcabile, a reușit să-l elibereze pe bărbat. Cu sprijinul unor cetățeni aflați la fața locului, cei doi au fost salvați.