Ani de zile, un pod destul de uzat cu o vechime de peste jumătate de secol, a făcut legătura dintre două părți importante ale Blajului. Localnicii îl cunosc sub denumirea de „Podul Minciunilor”. Însă, odată cu creșterea numărului de autoturisme din localitate și al celor aflate în tranzit, în ciuda tuturor eforturilor depuse pentru fluidizarea traficului din zonă (inclusiv prin semaforizare), tot nu se găsise o rezolvare. Astfel că edilul orașului împreună cu consilierii săi, luaseră decizia înțeleaptă ca decât să reabiliteze o structură ce ar fi necesitat alte multe intervenții și investiții în timp, să dărâme vechiul pod pentru a construi unul mai „trainic și mai frumos”!
Astfel că, după mai mult de cinci ani de zile cu cereri peste cereri și lupte necontenite pentru ca podul să treacă în patrimoniul localității, visul a început să prindă contur în toamna anul 2020. Imediat ce municipalitatea a preluat pasajul de la SNCFR, Primăria a și demarat procedura de selecție prin concurs a firmei care avea să se ocupe de realizarea noii construcții. Câștigătorul licitației de proiectare și execuție al podului, RETTER Projectmanagement SRL (Șelimbăr), a început lucrările la data de 28 martie a.c.
Și iată că la doar opt luni de la demararea acestora, joi, 1 decembrie 2022, începând cu ora 16.00, se redeschide circulația rutieră și pietonală.
Dar, pentru că bucuria trebuie trăită și împărtășită în mod festiv, „Podul Minciunilor” va fi inaugurat oficial luni, 5 decembrie, începând cu ora 18 printr-un „Concert pe pod”. Prima ediție se dorește a deveni startul unei manifestări tradiționale celebrate anual în ajunul „Târgului Căciulilor”, care are loc în data de 6 decembrie de câteva sute de ani în mica urbe.
Noul pasaj, cu portalurile sale arhitecturale de 22 de metri înălțime, care semănă parcă cu niște brațe impresionate care îmbrățișează ori susțin podul din văzduh, sunt ancorate de numeroase frânghii metalice iluminate care noaptea îi vor da o imagine aparte. Trecerea peste calea ferată are cinci benzi de circulație rutieră și două benzi pentru circulația pietonală, trotuare acoperite, luminate și încălzite.
Blajul se mândrește de acum cu o nouă capodoperă arhitectonică, cu o structură unică în România, care va duce pe mai departe poveștile ce ne leagă de generațiile trecute care odinioară se opreau pe acest pod al „minciunilor”. Unii, pe bună dreptate, se vor întreba de ce a primit această denumire, poate bizară! Momentul inaugurării ne dăruiește oportunitatea de a ne întoarce în timp…
Și iată că, în vremurile pe când domnii învățați din Mica Romă nu prea aveau timp a se îndeletnici de cele ale plugăritului, ci interes numai pentru carte și aprofundarea învățăturilor înțelepte, țăranii harnici din zonă aveau datorită lor și al studioșilor de aici, o piață de desfacere largă. Și nu veneau în târgul Blajului doar pentru a-și vinde marfa în piața mare a orașului din fața Catedralei ctitorite de Inochentie, ci și pentru a le aduce bunătăți domnilor vestiți.
Veneau și ei cum puteau… per pedes apostolorum sau cu niște căruțe ca vai de ele, că numai vlădica Vasile avea o trăsură mai de seamă. Și urcându-se câți puteau în carele de lemn trase de cai obosiți, trecând prin gropi și glod, ba mai și alunecând câte unul pe dinafară, se rugau numai să (mai) ajungă o dată. Și nu era ușor! Dar ce puteau face? Din acestea trăiau și „domnii” de la Blaj și amărâții de ei!
Și ajungând de prin Sâncel, de la Pănade ori de mai departe, la intrarea în localitate, treceau peste un pod de lemn masiv pe sub care curgea o lungă linie ferată. Podul era destul de vechi și unii spuneau că pe sub el trecură în timp multe „care cu foc” și chiar familia regală care uneori se oprea pentru odihnă și refacere aici în capitala culturală a neamului.
Pe acest pod își dădeau întâlnire mai pe la amiază, ca fiecare să aibă timpul potrivit pentru a-și duce desagii ba pe la piață, ba la copii veniți aici să învețe carte, ba pe la „domnii” abonați la bunătățile lor.
Și mergeau iute peste tot, dar zăboveau mereu în casele răcoroase ale domnilor profesori; imobile frumoase, unele pictate, cu porți sculptate, cu multe camere, înalte, dichisite cu portrete și picturi și mobilate cu stil. Și-și holbau ochii la noutăți și se minunau de câte mai existau în lume. Și venind ei gânditori înapoi spre locul de întâlnire, până ce să ajungă pe pod și camarazii lor, își aruncau ochii în zare ba spre piscurile munților Făgărași, ba spre dealurile frumoase ce împrejurau Blajul și-l protejau mereu de urgiile naturii.
Iar când începeau a se aduna și numai două guri împreună, începeau a-și spune of-ul de acasă, bucuriile și întristările și, mai ales, ce mai văzuseră ei prin curțile și casele domnilor. Uneori exagerau intenționat, mai ales când vedeau mirarea interlocutorului ori pentru a fi mai presus decât ceilalți; că „domnii” lor erau mai avuți sau mai cu soi decât ai altora. Și astfel se nășteau cine știe ce povești, cum că „domnii” de la Blaj o duceau bine, că erau mari bogătani decât alții și aveau numai „luxuri” în casele lor mari. Așa se ducea vorba din gură în gură și data viitoare mai primea câte un capitol. Pe acest pod, multe minciuni se nășteau…
O altă legendă urbană ne relatează faptul că, blăjenii, duminica ori în sărbători, după slujbele religioase, ca divertisment, veneau pe acest pod să aștepte „carul cu foc”. Era cu adevărat o inovație a vremii și o curiozitate ce putea merge mai repede decât o căruță la care erau prinși mai mulți cai. Și aveau ce aștepta… pe semne că nici atunci nu venea „trinul cu aburi” chiar „la ceas”… și așteptând și tot așteptând, a plictiseală, gura le-o lua pe dinainte, mai repede decât „carul cu foc”. Și astfel aici se năștea puiul de bârfă care apoi devenea ditamai făptura ce umbla nestingherită prin mica urbe o vreme… până la următoarea naștere…
Blajul are încă multe povești de spus despre locurile sale de altădată ce treptat reîntineresc prin grija celor ce iubesc acest pământ binecuvântat și vajnic luptător pentru dreptate. Dar despre acestea, cu siguranță vom mai avea ocazia și altă dată a povesti…
Ciprian Vestemean, directorul CNIPT Blaj
