Împreună cu primarul Ionel Bulgăr, am luat parte astăzi la Sfânta Liturghie oficiată în micuța, dar inimoasa biserică greco-catolică din satul Săgagea.
Situat într-o zonă pitorească, la poalele Muntelui Mare, satul are o istorie zbuciumată, în aceste locuri adăpostindu-se partizanii care se opuneau regimului comunist. Datorită ajutorului dat partizanilor, locuitorii au avut de suferit, unii dintre ei plătind cu prețul vieții, alții fiind arestați sau deportați în Bărăgan. Monumentul din Săgagea care amintește de acești bravi luptători va fi reabilitat în perioada următoare, fiind alocate deja fondurile necesare.
Datorită implicării primarului Ionel Bulgăr și a echipei sale, drumul dintre Poșaga de Sus și Săgagea va fi asfaltat. Întrucât și lucrările la drumul Poșaga de Sus – Orăști sunt avansate, întreaga zonă devine mult mai accesibilă pentru cei care vor să se bucure de minunățiile pe care le oferă.
Ion Dumitrel, președintele CJ Alba
Citește și: