Referitor la articolele apărute în presa online cu privire la profanarea unor morminte din incinta unui cimitir, situat în municipiul Alba Iulia, Compartimentul Informare și Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Alba face următoarele precizări:
La data de 3 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia s-au sesizat, din oficiu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de profanare de cadavre sau morminte.
Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat că reprezentății societății care administrează cimitirul ar fi aplicat vopsea de culoare portocalie pe mai multe morminte din incinta cimitirului. Acțiunea acestora a avut loc ca urmare a neplății de către concesionarii locurilor de veci a obligațiilor legale.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de profanare de cadavre sau morminte, faptă prevăzută de art. 383 alin. 2 din Codul penal. (foto: arhivă)