Preluarea mandatului 2020-2024 la Primăria Abrud – un bilanț al proiectelor aflate în derulare

- Administratie - noiembrie 25, 2020
abrud
Distribuie

COMUNICAT DE PRESĂ

Noua conducere a Primăriei Abrud a analizat proiectele preluate de la vechea administrație, bugetul pe care trebuie să îl gestioneze până la finalul anului și situația resurselor umane aflate în subordinea Primăriei.

”La început de mandat, am considerat că este necesar să realizăm o analiză a proiectelor și a bugetului local, preluate de la fosta administrație locală. Este important ca şi cetațenii orașului Abrud să ştie de unde pornim, ce proiecte au fost inițiate de administrația PSD și vor fi continuate de noi, ce rezerve mai sunt în bugetul local și care sunt prioritățile în acest an, având în vedere faptul că trăim, cu toții, un an absolut special și trebuie să ne adaptăm unor situații impuse de starea sanitară actuală.

În momentul de față, este în derulare un proiect pentru dezvoltarea infrastructurii, cu finanțare integrală de la bugetul de stat prin PNDL. O parte a proiectului vizează reabilitarea străzii Soharu și o parte modernizarea unor străzi secundare din Abrud – străzile Ciuta, Bâdea, Mecea, Calea Bradului spre Borzești, Soharu, Șerbina, Cristea, Seliște și Pădurea Popii. Reabilitarea străzii Șerbina a fost realizată, până la jumătatea lunii noiembrie 2020, în proporție de 24%, iar valoarea totală este de 2.115.550,00 lei. Valoarea totală pentru modernizarea străzilor secundare din Abrud amintite mai sus este de 12.701.065,85 lei, iar până la jumătatea lunii noiembrie 2020 lucrările s-au realizat în proporție de 41%. Așa cum am spus, vom finaliza aceste proiecte începute de fosta administație a orașului, întrucât sunt benefice întregii comunităţi.

De asemenea, în derulare mai sunt încă trei programe co-finanțate prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Primul proiect vizează Spitalul Orășenesc Abrud: „Reabilitare, modernizare și extindere ambulatoriu cu înglobare clădire C8 (propusă pentru schimb de destinație din magazie în ambulatoriu) și amenajare incintă”. Valoarea totală a proiectului: este de 10.699.922,06 lei, asistenţă financiară nerambursabilă 10.485.849,54 lei (din care 7.489.945,46 lei reprezintă finanţarea nerambursabilă acordată din Fondul European de Dezvoltare Regională şi 2.995.904,08 lei reprezintă finanţarea nerambursabilă acordată din bugetul de stat). Perioada de implementare este de 50 de luni, iar programul a început în 04.06.2018.

Cel de-al doilea proiect, „Reabilitare, modernizarea și dotare clădire existentă prin înfiinţarea unui centru de zi pentru persoane vârstnice, unitaţi de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârtsnice și centre de preparare și distribuire a hranei pentru persoane cu risc de sărăcie în orasul Abrud”, a început în data de 01.09.2018 și are o perioadă de implementare de 47 de luni. Valoarea totală a proiectului: este de 4.291.291,62 lei, asistenţă financiară nerambursabilă 4.205.465,77 lei (din care 3.003.904,14 lei reprezintă finanţarea nerambursabilă acordată din Fondul European de Dezvoltare Regională şi 1.201.561,63 lei reprezintă finanţarea nerambursabilă acordată din bugetul de stat).

Cel de-al treilea proiect, „Reabilitare și modernizare clădire existentă (corp principal Școala Gimnazială), desființare centrală termică, construire anexă și depozit de lemne, amenajare teren sport și incintă” a fost inițiat în 15.03.2018, cu o perioadă de implementare de 70 de luni. Valoarea totală a proiectului: este de 7.599.463,83 lei, asistenţă financiară nerambursabilă 7.403.544,15 lei (din care 6.421.441,33 lei reprezintă finanţarea nerambursabilă acordată din Fondul European de Dezvoltare Regională şi 982.102,82 lei reprezintă finanţarea nerambursabilă acordată din bugetul de stat)”, a declarat Cristian Albu, primarul orașului Abrud.

În ceea ce privește bugetul local, până la finalul trimestrului 3 au fost încasați 8.647.345 lei, din care s-au cheltuit 8.077.881 lei, rămânând un excedent, pe trimestrul trei al acestui an, 569.464 lei.

Aparatul de specialitate al Primarului orașului Abrud, direcțiile și serviciile publice locale fără personalitate juridică din subordinea Consiliului local Abrud au, în acest moment, un număr total de40 posturi ocupate (funcţii de demnitate publică – 2; funcţii publice ocupate – 18; personal contractual ocupat — 20 de posturi) și 17 posturi vacante (funcții publice – 6; personal contractual – 11 posturi). Numarul de posturi pentru anul 2020 a fost comunicat prinadresa Instituţiei Prefectului Judetului Alba, Nr. 6589/G/SJ/II.C.2/28.04.2020 înregistrată la Primăria oraşului Abrud cu Nr. 342/29.04.2020. De asemenea, în cadrul Direcției de Asistență Socială sunt 34 de funcții ocupate și 3 funcții vacante.

Vă reamintim că, în urma alegerilor din 27 septembrie 2020, noua administrație locală din oraşul Abrud are următoarea componență: Cristian Alexandru Albu (PNL)- Primar; Sergiu Simina (PNL) – Viceprimar. Consilieri locali: Avram-Jurca Narcis-Romeo (Pro România), Crișan Emil (PSD), David Marius Gheorghe (PSD), David Mircea (PNL), Furdui Bogdan-Cătălin (Alianța USR-PLUS), Kopenetz Lorand Marton (independent), Lazăr Daniel Mihai (PSD), Nemeș-Dan Ioan ALDE), Sicoe Daniel (Partidul Alternativa pentru Demnitate Națională), Simina Anca (PSD), Simina Nicolae (PSD), Stan Magdalena (PNL), Șandor Marin (PNL), Ștefani Sebastian Claudiu (PNL).

Am considerat necesar să facem această „dare de seamă” pentru cetăţenii oraşului nostru în spiritul transparenţei şi al unei comunicări eficiente, la care ne-am obligat înainte de alegeri, atunci când am prezentat proiectele echipei liberale. Nu am preluat Primăria pentru a nega ceea ce s-a făcut bine, ci pentru a face mai mult bine pentru Abrud, pentru că se poate! În acest fel, ne asigurăm că în Consiliul Local se vor dezbate şi vota, indiferent de spectrul politic, programe majore de renaştere a oraşului nostru.

Desigur, de la începutul anului viitor, când vom stabili bugetul oraşului, previziunile de dezvoltare şi sprijinul pe care ne putem baza în noua guvernare liberală, inclusiv în privinţa parlamentarilor PNL din judeţul Alba, vom fi în măsură să vă prezentăm implementarea noii viziuni de dezvoltare a comunităţii, păstrând în permanenţă legătura cu dumneavoastră.

Cristian Alexandru ALBU, primarul orașului Abrud

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU