Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru achiziționarea a 32 de avioane F-35 pentru apărarea aeriană a României

- Nationale - noiembrie 15, 2024
Distribuie

Președintele Klaus Iohannis a promulgat vineri, 15 noiembrie 2024, legea care permite achiziționarea a 32 de avioane F-35, în cadrul unui program național de înzestrare destinată să îmbunătățească capabilitățile de apărare aeriană ale României.

Actul normativ are scopul de a asigura realizarea capabilității operaționale de apărare aeriană conform Concepției de realizare a capabilității operaționale de apărare aeriană cu avioane multirol de generația a V-a. Acesta face parte din programul de înzestrare „Avion multirol de generația a V-a, F-35”, Faza I, și reglementează derularea contractelor între guverne în cadrul Programului Foreign Military Sales (Vânzări militare externe).

Legea prevede semnarea de către Guvernul României a unor contracte de tip Letter of Offer and Acceptance (LOA) cu Guvernul Statelor Unite pentru achiziționarea celor 32 de avioane F-35, împreună cu motoare, muniție, suport logistic inițial, acces continuu la lanțul global de suport al F-35, precum și echipamente și servicii pentru instruirea personalului navigant, de sprijin și tehnic-ingineresc. De asemenea, sunt incluse echipamente criptografice speciale, asistență de specialitate și proiecte de cooperare industrială care vor include transfer de tehnologie sau produse.

Fondurile necesare pentru achiziție vor proveni din bugetul de stat, prin Ministerul Apărării Naționale, sau din împrumuturi și garanții de împrumut oferite de Guvernul SUA, sau o combinație între acestea. În plus, se preconizează semnarea unor acorduri între Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Economiei pentru realizarea proiectelor de cooperare industrială cu producătorul F-35.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU