Primăria Comunei Ciugud, a lansat astăzi, 17 septembrie 2024, un apel umanitar pentru colectarea de fonduri destinate ajutorării celor afectați de inundațiile masive din județul Galați, unde zeci de mii de oameni au rămas fără locuințe, apă potabilă și resurse.
„Dragi prieteni, vă invităm să ne alăturăm eforturilor de ajutorare a locuitorilor din Galați, grav afectați de inundații. Apele au distrus comunități întregi, iar acum este momentul să oferim sprijin”, a declarat primarul comunei Ciugud ,Gheorghe Damian.
Consilierii locali vor colecta donații în sate, sau acestea pot fi făcute direct la sediul primăriei.
De asemenea, donațiile electronice se pot face în contul special deschis la Banca Transilvania: RO24BTRLRONCRT0234820802 (CONT AJUTOR PENTRU GALAȚI, Asociația Comunelor, Filiala Alba).