Primarul orașului Cugir, Adrian Teban a semnat contractul de achiziție a 6 autobuze hibrid cu Mercedes-Benz Trucks&Buses România, reprezentanța din țara noastră a celebrei companii germane Daimler. Valoarea contractului este de 12.197.500 lei, pe lângă cele 6 autobuze, societate urmând să furnizeze orașului Cugir inclusiv sistemul de e-ticketing și echipamente staționare.
„Ne bucurăm că am reușit să finalizăm procedura de achiziție și că avem un furnizor serios ceea ce ne oferă încredere în calitatea viitoarelor mijloace de transport în comun care vor circula în orașul Cugir din anul 2023. Vorbim de autobuze «Citaro-k», un model economic și ecologic, prietenos cu mediul și sigur pentru călători. Avem convingerea că transportul în comun va deveni principala opțiune a oamenilor din localitate, mai cu seamă că toate străzile pe care vor circula aceste autobuze vor fi modernizate. Deocamdată se lucrează la nivelul a 8 străzi din cele 13 incluse în rețeaua de transport public de călători care va fi modernizată până la finalul anului viitor, în baza proiectului european pe care-l avem în implementare” a declarat primarul Adrian Teban.
Cele 6 autobuze hibrid sunt parte componentă a celui mai complex proiect al localității-„Reducerea emisiilor de carbon în orașul Cugir bazată pe planul de Mobilitate Urbană Durabilă”.
Acesta prevede și modernizarea infrastructurii traseelor mijoacelor de transport în comun, inclusiv a infrastructurii destinate traficului cicliștilor și a pietonilor, precum și introducerea de sisteme moderne de management al traficului.