„Primul Student din Familie”: Finanțare suplimentară pentru 68 de proiecte destinate tinerilor din medii defavorizate

- Educative - septembrie 20, 2024
Distribuie

Într-un comunicat al Ministerului Educației se precizează aprobarea a 68 de proiecte în cadrul apelului „Primul student din familie”, finanțate prin Programul Educație și Ocupare, în colaborare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Valoarea totală a acestor proiecte depășește 104 milioane de euro, din care peste 103 milioane sunt destinate regiunilor mai puțin dezvoltate, iar aproximativ 1,5 milioane de euro pentru regiunea București-Ilfov.

Accesul la învățământul superior pentru grupurile subreprezentate și defavorizate reprezintă o prioritate a noilor legi ale educației, fiind o componentă esențială a Raportului final al proiectului „România Educată”. Programul „Primul student din familie” are ca scop sprijinirea tinerilor din medii defavorizate în accederea educației superioare, contribuind astfel la reducerea decalajelor socio-economice.

„Cel puțin 10.000 de elevi vor avea oportunitatea de a merge la facultate, chiar dacă provin din familii cu resurse financiare limitate. Succesul acestui program a fost atât de semnificativ încât a necesitat dublarea bugetului inițial. Este responsabilitatea noastră să creăm condiții favorabile dezvoltării tinerilor și să eliminăm orice barieră financiară sau socială care le-ar putea îngreuna parcursul educațional. Acești tineri reprezintă viitorul României, iar noi investim în acest viitor”, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca.

Printre măsurile cheie ale proiectului se numără:

Măsuri de tip „punte” pentru a facilita tranziția de la liceu la universitate, inclusiv consilierea elevilor cu risc de a nu promova Bacalaureatul și promovarea ofertelor educaționale în liceele cu o rată scăzută de participare în învățământul superior.

Prevenirea abandonului universitar prin identificarea și monitorizarea nevoilor studenților, oferind sprijin celor cu dificultăți în învățare și susținând cheltuielile pentru cazare și masă.

Accesibilizarea învățământului superior pentru studenții cu dizabilități prin achiziționarea de echipamente IT și dezvoltarea de instrumente educaționale accesibilizate, precum și oferirea de servicii de suport și consiliere personalizată.

„În perioada imediat următoare, va demara procesul de contractare a proiectelor aprobate. Cu aceste investiții de peste 104 milioane de euro, ne asigurăm că tinerii din medii defavorizate vor avea acces la resursele necesare pentru a finaliza studiile universitare, contribuind astfel la un viitor mai echitabil și mai prosper pentru România”, se menționează în comunicat.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU