PSD Alba: Despre speciali(știi) PNL Alba, Alin Ignat și Horațiu Florea

- Actualitate - august 16, 2024
Distribuie

Reacțiile lui Ignat și Florea, după inepțiile nașului și idolului lor, Florin Roman, au apărut, și de această dată, ca ciupercile după ploaie. Ne-am obișnuit cu cei doi să se trezească vorbind singuri, dându-și cu părerea despre situații și subiecte pe care nu le cunosc, nu le stăpânesc și cu care nu au nicio legătură.

Îi transmitem lui Alin Ignat să cânte la altă masă. În loc să evalueze gradul altora de cunoaștere a limbii engleze, este mai util și constructiv să-și îmbunătățească propriile sale cunoștințe juridice, dobândite la facultatea de Drept, începută în Cluj și terminată la Alba Iulia, în 7 ani în loc de 4. Primii 7 ani sunt grei, până ajungi în anul 3.

În egală măsură, și traseistul politic Horațiu Florea, trecut în barca PNL după ce s-a scufundat cu PRO România, își dă cu părerea de MCV de parcă ar fi găini ouătoare sau Logan MCV. Faptul că mecanismul de cooperare și de verificare pentru România a fost închis de Comisia Europeană a fost un lucru benefic pentru țara noastră.

Ne-am învățat cu cei doi să bocească și bârfească la câteva ore după ce șeful și mentorul lor Florin Roman mai împroașcă o dată cu noroi. Este rușinos ca doi tineri să nu aibă altceva mai bun de făcut decât să critice o propunere de comisar european, fără argumente solide și cu informații false. Le transmitem că, în loc să bage bățul prin gard și să-și dea cu părerea de viața și activitatea altora pe Facebook, este mai util și constructiv să facă ceva bun pentru oameni.

PSD Alba, comunicat

Citește și:

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU