PSD continuă susținerea producției de cartofi! Ajutor financiar important pentru cultivatori

- Administratie - aprilie 10, 2023
Distribuie

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, condus de social-democratul Petre Daea, a lansat în consultare publică (pe site-ul instituției) proiectul privind susținerea producției de cartofi în anul 2023. Suma totală alocată va fi de aproape 3 milioane de euro (14,8 mil. lei), iar cuantumul per beneficiar este de 200 euro pentru un hectar. 

Pentru a obține sprijinul financiar, cultivatorii trebuie să obțină o producție minimă de 15 tone/ha, din care să comercializeze cel puțin 6 tone/ha până la data de 17 noiembrie.

Potrivit Ministerului Agriculturii, pentru a putea beneficia de sprijin financiar, producătorii agricoli trebuie să respecte următoarele condiții de eligibilitate:

-să utilizeze o suprafață cultivată cu cartof de consum de minimum 0,3 ha inclusiv;
-să obțină o producție de minimum 15 tone/ha de pe suprafața înscrisă în program, din care să comercializeze cel puțin 6 tone/ha până la data de 17 noiembrie a anului de cerere;
-să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu cartof de consum, în anul 2023;
-să facă dovada producției minime realizate prin documente justificative, în funcție de forma de organizare, respectiv: copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică / factura / fila/filele din carnetul de comercializare.

Beneficiarii pot fi din următoarele categorii:

a) producătorii agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător, valabil pana la 31 decembrie 2023;
b) producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008;
c) producătorii agricoli societăți agricole, constituite potrivit prevederilor Legii nr. 36/1991;
d) producătorii agricoli persoane juridice.

Cererea de înscriere în program trebuie depusă începând cu data intrării în vigoare a HG și până cel târziu data de 15 mai, inclusiv.

Valorificarea producției se va face până cel târziu la data de 17 noiembrie, inclusiv, iar depunerea documentelor justificative se va realiza până la 20 noiembrie, inclusiv. Ulterior, Direcțiile Agricole Județene transmit situația centralizatoare la MADR – DGBFFE – până la data de 5 decembrie inclusiv.

Proiectul de act normativ poate fi consultat pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Președinte PSD Alba, Radu Marcel Tuhuț

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU