Invitat la Radio HIT FM Alba, președintele PSD Sebeș, Radu Cristian, a făcut câteva precizări privind împrumutul de 73.526.175,67 de lei (14.914.031,44 de euro) pe care Primăria Municipiului Sebeș îl va face.
Împrumutul a fost votat în ziua de 22 noiembrie 2022 de către cei 11 consilieri locali PNL, prezenți în ședință, la solicitarea primarului PNL, Dorin Nistor. Consilierii PSD au părăsit sala în semn de protest față de faptul că primarul Nistor a refuzat o dezbatere publică privind accesarea acestui împrumut.
Radu Cristian: „Din păcate comunicarea nu există. Noi am încercat să punem interesul cetățenilor totdeauna în față. Din păcate nu se dorește a avea o comunicare, a avea o înțelegere pe lucruri foarte importante.
Ne dorim ca dezvoltarea municipiului Sebeș să continue. Plus de asta, trebuie să accesăm fondurile europene cât mai mult, se accesează fonduri euroepene, dar nu cred că este nevoie de acest împrumut, nu înțelegem de ce este nevoie de acest împrumut, deși avem un buget extraordinar, chiar spus și de dânsul (primarul Dorin Nistor), și pentru acest lucru am cerut amânarea și consilierii PSD au părăsit sala de consiliu în semn de protest… pentru că nu s-a dorit această amânare.
Nu înțelegem graba aprobării unui asfel de proiect, destul de important pentru cetățenii din municipiul Sebeș, pentru că ei vor fi plătitorii acestui credit, nu altcineva, și, atunci, consilierii PSD au părăsit sala în semn de protest”.
Reamintim, Primăria Sebeș va împrumuta 73,5 milioane lei (adică 14,9 milioane de euro), fonduri rambursabile (care trebuie restituite) – scopul acestui împrumut este co-finanțarea unor proiecte de dezvoltare din Sebeș, după cum a spus primarul Dorin Nistor în ședința de Consiliu local din 22 noiembrie 2022.
Pe lângă cele 14,9 milioane de euro, vor fi în plus 2 milioane de euro, dobânzi, ca la orice credit. „Putem sau ne permitem acest credit, nu mai sunt fonduri europene? Mai vin și anul viitor. De unde atâta grabă?”, s-a întrebat retoric Radu Cristian.
Iată proiectele care vor fi co-finanțate din cele 73,5 milioane de lei:
1.Hotărârea nr. 18 din 2018 privind aprobarea studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiții „Construire clădire Liceu tehnologic Sebeș”, cu modificările și completările ulterioare
2.Hotărârea nr.5/ 2020 privind aprobarea Studiului de fezabilitate actualizat pentru obiectivul de incestiții „Modernizarea sistem de iluminat public în cartierul Valea Frumoasei, strada Mihail Kogălniceanu, strada Mircea cel Mare, strada Sava Henția și extindere sistem iluminat public pe strada Fântânele din Municipiul Sebeș, jud. Alba”, cu modificările și completările ulterioare
3.Hotărârea nr. 197/ 2018 privind aprobarea Devizului General centralizat și a Devizului pe obiect aferent investițiilor incluse în Categoria A aferente Proiectului „Investiții pentru îmbunătățirea calității vieții în municipiul Sebeș”, cu modificările și completările ulterioare
4.Hotărârea nr. 222/ 2020 privind aprobarea studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiții „Construire locuințe sociale”, cu modificările și completările ulterioare
5.Hotărârea nr. 383/ 2021 privind aprobarea studiului de fezabilitate (aactualizat) pentru obiectivul de investiții „Modernizare străzi: Aurel Vlaicu, 8 Martie, Fântâna de Aur, Sticlarilor, municipiul Sebeș”
6.Hotărârea nr. 144/ 2022 privind aprobarea studiului de fezabilitate actualizat pentru obiectivul de investiții „Reabilitare spațiu urban și zona pietonală pe st. Alunului, municipiul Sebeș”
7.Hotărârea nr. 178/ 2022 privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții, actualizate, pentru obiectivul de investiții Modernizare Corp E din cadrul Liceului cu program Sportiv Florin Fleșeriu, Municipiul Sebeș, din strada Lucian Blaga, nr.76
8.Hotărârea nr. 145/ 2022 privind aprobarea studiului de fezabilitate actualizat pentru obiectivul de investiții Reamenajare parcuri de joacă în Aleea Parc și Petrești
9.Hotărârea nr. 185/ 2022 privind aprobarea studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiții Reabilitare Bază Sportivă, strada Tipografilor, Municipiul Sebeș
10.Hotărârea nr. 199/ 2022 privind aprobarea proiectului tehnic actualizat pentru obiectivul de investiții Amenajare Imobil str. Mihai Viteazu, nr. 39, pentru Centru Comunitar Multifuncțional Sebeș
11.Hotărârea nr. 215/ 2022 privind aprobarea indicatorilor-economici actualizați și a devizului actualizat pentru obiectivul de investiții Modernizare străzi: Tineretului, Arini, Zăvoi, și Crângului, municipiul Sebeș aprobat pentru finanțare prin Programul național deinvestiții Anghel Saligny, precum și a sumei reprezentînd categorii de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului
12.Hotărârea nr. 252/ 2022 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați și a devizului general actualizat pentru obiectivul de investiții Modernizare străzi Oituz, Doinei, Moților, Cloșca – tronson cuprins între strada Horea și trecerea de nivel cu calea ferată 211 Sebeș-Petrești de la km 1+347, Alunului, aprobat pentru finanțare prin Programul național de investiții Anghel Saligny, precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului
13.Hotărârea nr. 251/ 2022 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați și a devizului general actualizat pentru obiectivul de investiții Modernizare strada Depozitelor, municipiul Sebeș, aprobat prin finanțare prin programul național de investiții Anghel Saligny, precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuielile finaanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului
Radu Cristian a mai precizat: „Data întocmirii proiectului (prin care s-a votat împrumutul de 14,9 milioane de euro) a fost 16 noiembrie 2022, data votării acestui proiect a fost 22 noiembrie 2022. Nu a fost nici o consultare!”
Vezi și: