Haosul guvernării afectează grav nivelul de trai al oamenilor din întreaga țară, după ce toate bunurile, produsele și serviciile s-au scumpit. În cele mai bune situații, micile creșteri salariale, operate la o parte din angajații din sectorul privat, au fost anulate în totalitate de inflație. În cele mai rele cazuri, salariile au scăzut sau oamenii au rămas chiar fără locuri de muncă, după ce pandemia nu a fost gestionată corespunzător. PNL și USR nu au respectat legile și programele PSD care prevedeau majorări ale alocațiilor și pensiilor, creșteri salariale inclusiv în sistemul public pentru diferite categorii de profesioniști (între care și profesori), sprijin pentru mediul privat (ex. vouchere de vacanță) și ajutor pentru familiile tinere.
O parte din vină pentru situația în care a ajuns România o au și aleșii locali și județeni ai PNL și USR, primarii din Alba care v-au îndemnat să votați aceste două partide, dar și parlamentarii de dreapta, care au girat pentru această guvernare nocivă.
Inflația generată de incompetența guvernului Cîțu anulează total creșterea salariului mediu, operată de angajatorii din mediul privat și îi afectează grav pe salariații de la stat, ale căror salarii au fost înghețate.
Creșterile de prețuri sunt mai mari cu 16% față de luna trecută și cu 139% față de luna decembrie 2020, ceea ce arată că, în primele 9 luni din acest an, fiecare român a pierdut în medie 1300 de lei, adică un salariul minim pe economie.
”Lucrurile fantastice” promise de premierul Cîțu, în viața reală, înseamnă frig, foame, sărăcie. Prețurile au explodat, moneda națională se prăbușește, inflația crește peste orice prognoze, frigul se instalează nu doar în casele oamenilor ci și în școli și spitale, morții de COVID-19 se numără cu miile în fiecare săptămână, costul vieții ajunge de nesuportat pentru tot mai mulți români. România este în agonie! Sărăcia se reinstalează rapid și, dramatic, mușcă și din clasa de mijloc!
Nocivitatea guvernelor instalate de Iohannis este fără egal. În mai puțin de doi ani, în prostia și iresponsabilitatea lor, aruncă din nou în sărăcie lucie pe cei mai mulți dintre români. PNL și USR au reușit să anuleze creșterea calității vieții adusă prin măsurile luate în guvernarea PSD.
Purtător de cuvânt PSD Alba, Radu Cristian