Raportul pe anul 2020 al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Alba

- Anunturi Publice - aprilie 1, 2021
alba
Distribuie

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Alba a acordat, în anul 2020, beneficii de asistență socială care au revenit unui număr mediu de 93.245 persoane și care au primit, în total, 382.933.739 de lei, cu aproape 76.000.000 de lei mai mult față de anul 2019.

Față de anul 2019, numărul beneficiarilor a crescut, în 2020, cu aproape 4.000, de la 89.216 la 93.245 persoane.

Alocația de stat pentru copii s-a acordat, în 2020, unui număr mediu de 57.955 persoane, numărul beneficiarilor fiind cu 0,6 la sută mai mic decât în 2019, când erau înregistrate 58.339 persoane.

Sumele acordate pentru alocația de stat pentru copii au crescut cu aproape 27 la sută, de la 103.628.662 lei – în 2019, la 131.596.197 lei – în 2020.

Numărul celor care primesc alocație pentru susținerea familiei a scăzut cu 11,35 la sută, în 2020, de la 2.738 persoane – în decembrie 2019, la 2.427 persoane în decembrie 2020. Beneficiarii au primit, în total, în 2019, 5.570.141 lei, iar în 2020 cu 10,28 la sută mai puțin, adică 4.997.669 lei.

În ceea ce privește alocația de plasament, numărul beneficiarilor a scăzut în 2020, față de 2019, de la 872 la 843 persoane, iar sumele care au revenit acestora au fost, în 2019, de 6.826.800 lei, iar în 2020 de 6.617.604 lei, ceea ce înseamnă o scădere de aproape 3 la sută.

Referitor la indemnizația de creștere a copilului, acesta a fost acordată, în 2019, unui număr mediu de 3.533 persoane, care au primit în total, 73.271.242 lei, iar în 2020 suma a crescut cu aproape 18 la sută, ajungând la 86.505.133 lei.

Stimulentul de inserție a fost acordat, în 2019, unui număr de 1.520 beneficiari, care au primit în total, lunar, 11.633.261 lei; în 2020 s-a înregistrat o scădere cu aproape 9 la sută atât în ceea ce privește efectivul beneficiarilor – 1.371 persoane, cât și în privința sumei acordate acestora – 10.509.308 lei.

Indemnizația lunară acordată pe perioada concediului de acomodare în vederea adopției, a revenit, în 2019, unui număr de 7 persoane și se cifrează la 132.284 lei, în timp ce în anul 2020 8 persoane au primit acest beneficiu, suma acordată fiind de 149.045 lei.

În anul 2020, a crescut efectivul celor care primesc indemnizație și sprijin lunar pentru creșterea copilului – acordate persoanelor (adulți/copii) cu handicap, la 410 persoane, de la 398, în 2019; beneficiarii au primit, în total, în 2019, 4.263.642 lei, iar în 2020 – 4.630.351 lei.

În anul 2019, la AJPIS Alba erau înregistrați 36 de beneficiari ai indemnizației lunare pentru persoanele cu HIV/SIDA, care au primit în total 209.232 lei; în 2020, acest beneficiu a revenit unui număr de 40 de persoane, care au primit 235.248 lei.

Efectivul beneficiarilor de ajutor social a rămas aproape același în 2019 – 3.725 persoane și 3.722 persoane în anul 2020; suma acordată acestora a fost de 11.235.228 lei – în 2019, iar în 2020 de 11.387.804 lei. În anul 2020, față de 2019, a crescut cu aproape 2 la sută numărul beneficiarilor de indemnizații de handicap/însoțitori, buget complementar, de la 17.816 persoane, la 18.109 persoane; acestea au primit, în total, 89.791.218 lei – în 2019 și 91.335.778 lei –în 2020.

Subvențiile acordate conform Legii 34/1998, fundațiilor și asociațiilor cu personalitate juridică au revenit, în 2019, unui număr de 232 persoane, care au primit în total 363.403 lei, iar în 2020 s-au înregistrat 291 de beneficiari, cărora le-au revenit 308.659 lei.

Indemnizația pentru întreruperea temporară a activității conform OUG 30/2020 nu a fost acordată în 2019, iar anul trecut 3.198 de persoane au primit 27.887.986 lei.

În 2020 un număr de 909 persoane care și-au redus temporar activitatea din cauza pandemiei au primit 5.461.002 lei.

Beneficii de asistență sociale au fost acordate, în 2020, și cooperatiștilor, sportivilor și zilierilor: în prima categorie s-au regăsit 160 de persoane, care au primit în total 656.153 lei; 102 sportivi au primit în total, în 2020, beneficii sociale ce însumează 519.047 lei, iar din rândul zilierilor pentru 197 de persoane au fost acordate beneficii în valoare de 136.755 lei.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU