Recomandările Inspectoratului de Jandarmi Județean ‚‚Avram Iancu’’ Alba pentru persoanele ce aleg să își petreacă weekendul în zonele montane

- Pe Surse - iunie 4, 2021
alba
Distribuie

Inspectoratul de Jandarmi Județean ‚‚Avram Iancu’’ Alba face următoarele recomandări pentru persoanele ce aleg să își petreacă weekendul în zonele montane.

În vederea prevenirii accidentelor în zonele montane sau a limitării efectelor în cazul producerii acestora, vă recomandăm să țineți cont de următoarele:

-Înainte de a pleca în excursie, informaţi-vă asupra itinerariului propus, gradului de dificultate, starea vremii, condiţiile climatice locale, starea de funcţionare a mijloacelor de transport pe cablu;

-Plecaţi pe munte doar cu echipament adecvat, lanternă, rucsac, trusă de prim ajutor;

-Nu riscaţi să plecaţi singuri la drum;

-Alegeţi traseele în funcţie de pregătirea fizică, tehnică şi psihică a celui mai slab din grup;

-Folosiţi numai traseele marcate. Urmăriţi marcajele de pe traseu;

-În cazul apariţiei dificultăţilor pe traseu sau a înrăutăţirii vremii, retrageţi-vă la cea mai apropiată cabană;

-Apelaţi cu încredere la patrulele de jandarmi montani şi la membrii Salvamont și respectaţi indicaţiile acestora;

-Nu consumaţi băuturi alcoolice înainte sau în timpul practicării sporturilor montane sau a drumeţiilor;

-Nu deterioraţi amenajările turistice, marcajele sau indicatoarele;

-Nu pătrundeți cu autoturismele în zonele marcate.

Luați legătura cu jandamii montani/ serviciul unic de urgență 112, în cazul producerii unui accident, comunicându-le acestora datele de identificare ale solicitantului, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor, unde sunt persoanele aflate în dificultate și când s-a produs accident.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU