Reguli noi la ambulatoriul Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia: Maxim un aparținător la fiecare pacient. Prezentarea, cu cel mult 10 minute înainte de consultație

- Administratie - iunie 12, 2024
Distribuie

Pentru buna organizare a activității medicale, pentru evitarea supraaglomerării și asigurarea unui mediu optim în cadrul ambulatoriului integrat din cadrul Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, facem apel la respectarea a două reguli extrem de importante: pacienții să se prezinte cu maxim 10 minute înainte de consultație, iar fiecare pacient să fie însoțit de cel mult un aparținător.

Aceste două reguli sunt extrem de necesare pentru a evita supraaglomerarea ambulatoriului, dar și pentru asigurarea confortului celorlalți pacienți. Există cazuri frecvente în care pacienții sunt însoțiți de 3 aparținători, dar și cazuri în care pacienții se prezintă cu 3-4 ore înainte de programarea consultației. În aceste situații, indiferent cât de generoase sunt zonele de așteptare, supraaglomerarea ambulatoriului este inevitabilă.

Este important de menționat că accesul mai multor însoțitori este permis și justificat în situațiile în care pacientul are probleme de mobilitate sau alte afecțiuni medicale care să necesite acest lucru. În aceste cazuri, personalul medical va face tot posibilul pentru a asigura confortul și siguranța pacientului.

De asemenea, fiecare pacient va fi primit în ariile de consultații doar la ora programării sale, fiind astfel inutil să se prezinte mai repede. Respectarea acestor reguli simple poate contribui semnificativ la buna desfășurare a activității medicale în cadrul ambulatoriului integrat, atât pentru pacienți – aparținători, cât și pentru personalul medical.

Reamintim că din 7 mai consultațiile medicale în regim ambulatoriu se efectuează în noul spațiu, proaspăt amenajat, din incinta SJU Alba Iulia. Pacienții au posibilitatea să utilizeze sistemul online de programări, pentru planificarea consultațiilor, accesând portalul spitalului:

https://portal.spitalalba.ro/Programari-Online. De asemenea, se pot realiza și programări telefonice, la numerele de la fișierele policlinicii: 0258826272 sau 0258835505 (de luni până vineri, între orele 07:00 și 15:00), dar și la numerele de telefon mobil: 0766066193 sau 0766066172 (de luni până vineri, între orele 13:00 și 15:00).

Biroul de presă al SJU Alba Iulia

Citește și:

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU