Guvernul a lansat în transparență decizională una dintre cele mai dure OUG din istoria României. Sub semnătura lui Marcel Ciolacu începe un amplu proces de reașezare a sistemului bugetar din România, iar ținta principală pare să fie tocmai sistemul PCR (Pile, Cunoștințe, Relații), sistem care a funcționat ca uns în ultimii 33 de ani.
Guvernul este împins de la spate de o gaură la buget de 37 de miliarde de lei, dar și de o problemă sistemică: cheltuielile aparatului bugetar cresc de la an la an, iar dacă nu adoptă măsuri urgente, atunci în fiecare an România va avea o problemă cu încadrarea în ținta de deficit bugetar și riscăm suspendarea fondurilor europene.
În proiectul de OUG se propun o serie de măsuri prin care vor fi eliminați din sistem inclusiv bugetari care se considerau intangibili.
”(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență numărul efectiv al consilierilor din cabinetele președinților consiliilor de administrație, președinților, vicepreședinților, directorilor generali, directorilor generali adjuncți precum și din alte cabinete ale conducătorilor companiilor naționale/societăților naționale/societăților comerciale cu capital integral/majoritar de stat sau al unităților administrativ teritoriale se reduce cu 50%;”.
Acesta este un atac cât se poate de direct la ”cărătorii de hârtii”, o specie foarte prezentă în sistemul bugetar din România.
The post Revoluția lui Marcel Ciolacu produce deranj mare în PCR: ‘intangibilii’ care vor zbura first appeared on Ziarul Metropolitan Brasov.