Roșia Montană: Bărbat reţinut pentru violenţă în familie, ameninţare şi nerespectarea ordinului de protecţie

- Din Judet - decembrie 29, 2020
familie
Distribuie

Luni, în jurul orei 15.00, poliţiştii din Abrud au fost sesizaţi, de către o femeie de 37 de ani, din comuna Roşia Montană, cu privire la faptul că ar fi fost lovită şi ameninţată de către concubin.

Din primele cercetări a rezultat că, în urma unor discuţii în contradictoriu avute cu concubina sa, bărbatul, în vârstă de 40 de ani, ar fi lovit-o şi ar fi ameninţat-o.

Poliţiştii au emis pe numele său un ordin de protecţie provizoriu prin care i-a fost interzis să se apropie de concubina sa şi de domiciliu şi au întocmit un dosar penal, pentru violenţă în familie ameninţare.

După câteva ore, poliţiştii au fost sesizaţi că, în ciuda dispoziţiilor prevăzute în ordinul de protecţie provizoriu, bărbatul a revenit la locuinţă şi a ameninţat-o cu moartea, pe femeie.

Faţă de acesta a fost întocmit un nou dosar penal, pentru încălcarea ordinului de protecţie provizoriu, iar poliţiştii l-au reţinut, pentru 24 de ore.

Service camioane
Comments are closed.