SĂRBĂTOAREA ADORMIRII MAICII DOMNULUI, ÎN SIGURANŢĂ

- Anunturi Publice - august 12, 2022
rusalii
Distribuie

Peste 180 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba vor acţiona, zilnic, pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică şi pentru ca cetățenii din judeţul Alba să se poată bucura de minivacanţa prilejuită de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

Pentru perioada 12 – 15 august 2022, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a suplimentat efectivele, iar peste 180 de poliţiştii vor acţiona, zilnic, pentru ca cetățenii din judeţul Alba să se poată bucura, în linişte, de minivacanţa prilejuită de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

Poliţiştii din structurile de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, investigare a criminalității economice, arme explozivi și substanțe periculoase, precum și ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, vor folosi, în medie, 98 de autospeciale și vor acționa pentru prevenirea evenimentelor negative şi menţinerea climatului de siguranţă publică.

Va fi asigurată prezenţa activă în proximitatea lăcașurilor de cult precum și în locurile unde sunt planificate a se desfăşura manifestări publice.

Polițiștii de la prevenire, cei de la siguranță școlară și cei de la rutieră, împreună cu parteneri instituționali, vor desfășura activități informativ – preventive în zona în care vor fi organizate evenimentele publice.

Totodată, poliţiştii Serviciului Transporturi vor intensifica acţiunile de patrulare în staţiile de cale ferată şi pe trenurile de călători, în scopul prevenirii oricărui incident care ar putea afecta siguranța călătorilor.

În ceea ce privește siguranța traficului rutier, va fi asigurată o prezență activă a echipajelor de poliție pe principalele drumuri naţionale, în punctele cu risc ridicat de accidente şi la orele cu trafic intens. Vor fi organizate acțiuni de combatere a conducerii autovehiculelor sub influența alcoolului sau a drogurilor, iar pentru combaterea excesului de viteză şi prevenirea accidentelor rutiere, zilnic, vor fi folosite, la capacitate maximă, 13 aparate radar.

Pentru a preîntâmpina evenimentele neplăcute, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă cetăţenilor:

  • Dacă plecaţi de la domiciliu, închideţi şi asiguraţi toate uşile şi geamurile casei, uşa de la balcon, geamul de aerisire de la baie şi nu lăsaţi în casă obiecte de mare valoare sau bani!
  • În zonele aglomerate, fiţi atenţi la genţi, poşete şi buzunare!
  • Evitaţi consumul excesiv de alcool şi stările conflictuale!
  • Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice!
  • Respectaţi regimul legal de viteză !
  • Adaptaţi permanent viteza, condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană!
  • În caz de nevoie, apelaţi cu încredere 112 – Apel Unic de Urgenţă
Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU