În acest sfârșit de săptămână, polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Combaterea Delictelor Silvice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba intensifică acțiunile pentru diminuarea ilegalităților îndreptate împotriva fondului forestier naţional, prin tăierea, furtul, transportul și comercializarea materialului lemnos și a pomilor de Crăciun.
Acțiunile sunt coordonate la nivel național și se desfășoară pe raza întregului județ.
La aceste activități de control, alături de polițiști participă jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba, specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Județene Alba și a ocoalelor silvice de stat și de regim.
Astfel, în ultimele 48 de ore, pentru neregulile constatate au fost aplicate 60 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 10 mii de lei, dintre care una a fost aplicată pentru nerespectarea Legii nr.171 din 2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice și au fost întocmite 4 dosare penale din care două la regimul silvic.
În total, au fost confiscați 33,5 metri cubi de material lemnos, în valoare de peste 6 mii de lei și o mie de kilograme de cetină.