Peste 400 de căței din 16 țări sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru a se îndrepta către Sebeș, unde vor participa la concursul de frumusețe canină ce va avea loc în acest week-end în Parcul Arini. Cu blănițele coafate și cu cozile în vânt, cele mai frumoase exemplare vor defila timp de 2 zile prin fața unor comisii de jurați, specializați pe fiecare rasă în parte. 8 arbitrii internaționali din Serbia, Lituania, Ucraina, Germania și România vor evalua încadrarea în standardele raselor, dar și starea de sănătate și de ce nu, voia bună a cățeilor. La finalul fiecărei zile de concurs se va organiza concursul Best in Show unde publicul va putea admira cei mai frumoși reprezentanți ai fiecărei rase concurând pentru titlul „Cel mai bun câine al expoziției”.
În Parcul Arini din Sebeș vor fi prezenți de la pui de căței de la 3 luni – în clasa baby, până la campioni de peste 10 ani – în clasa veteran.
Evenimentul este înscris în calendarul internațional al competițiilor canine și se desfășoară după regulamentul Asociației Chinologice Române și Federației Chinologice Internaționale. Royal Crown Trophy se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principesei Maria a României, cu sprijinul Primăriei municipiului Sebeș prin Centrul Cultural „Lucian Blaga” și cu susținerea Royal Canin România.
Program:
01 octombrie 2022
10.00 – Arbitraje la ringuri expoziție națională
14.00 – Arbitraje la ringuri expoziție internațională
17.00 – Best in Show
02 octombrie 2022
10.00 – Arbitraje la ringuri expoziție națională
14.00 – Arbitraje la ringuri expoziție internațională
17.00 – Best in Show, Supreme Best in Show
Statistici:
110 rase și varietăți de exemplare canine
314 proprietari
402 câini
16 țări participante
8 arbitri internaționali
Echipa ACH Alba