Este de-a dreptul hilar modul în care dictatorul Dumitrel, zlotașul Hațegan și PNL Alba au ajuns să își bată joc de fiecare locuitor al orașului Teiuș, punând interesele lor politice mai presus decât binele comunității și al oamenilor.
Am răsfoit proiectele de hotărâre de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean Alba din data de 26 ianuarie. Am ajuns la proiectul cu nr. 40 care prezintă repartizarea banilor către toate cele 78 de unități administrativ-teritoriale pentru susținerea programelor de dezvoltare locală, pentru susținerea programelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală, precum și pentru cheltuieli de funcționare.
Analizând repartizarea banilor concluzionăm că singurul criteriu a fost cel al interesului politic. Teiușul, oraș cu o populație de 6.695 de locuitori (potrivit recensământului din 2011), a primit 348.000 de lei (și cea mai mică sumă comparativ cu celelalte orașe). Abrudul, spre exemplu, cu o populație de 5.072 de locuitori, a primit 1.200.000 de lei. Aceeași sumă (de peste 3 ori mai mare decât cea alocată Teiușului), a primit-o și orașul Câmpeni (care are 7.221 de locuitori). Un alt exemplu edificator este cel al orașului Zlatna, care a primit 1.100.000 de lei, deși are aproximativ același număr de locuitori.
Așa înțelege Dumitrel, Hațegan și PNL Alba să pedepsească un oraș întreg doar pentru că este condus de către un primar social-democrat, Mirel Hălălai, care aduce milioane de euro pentru implementarea unor proiecte de dezvoltare, prin Planul Național de Redresare și Reziliență și prin programul guvernamental Anghel Saligny. Nu își dau seama că, de fapt, prin acest mod mârșav de a face politică își bat joc de tot ceea ce înseamnă echitate, corectitudine, dreptate, egalitate, dar și de fiecare locuitor din orașul Teiuș.
Și dacă nu au fost suficiente cele prezentate, pentru a vă da seama cine sunt, de fapt, PNL Alba, Ion Dumitrel și Marius Hațegan, vă spun că orașul Teiuș a primit mai puțini bani decât comune precum Albac, Arieșeni, Avram Iancu, Berghin, Bistra, Ighiu, Jidvei, Mihalț, Rădești, Pianu, Sălciua, Sâncel, Șugag, Unirea, Șona, Săsciori sau Vințu de Jos, conduse de primari PNL.
Să vă fie rușine!
Călin Matieș, senator PSD de Alba