La data de 6 mai 2021, în jurul orei 21,15, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Aiud au depistat un bărbat de 35 de ani, din comuna Rădești, în timp ce conducea un tractor, pe raza localității Meșcreac, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,84 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.