Doi șoferi din județul Alba au fost prinși băuți la volan în primele zile ale noului an.
La data de 3 ianuarie 2021, în jurul orei 02,00, poliţiştii de ordine publică din Blaj l-au depistat pe un bărbat de 34 de ani, din comuna Şona, judeţul Alba, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat, pe strada Tudor Vladimirescu din Blaj, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere sub influenţa alcoolului şi conducerea, pe drumurile publice, a unui autovehicul neînmatriculat.
La data de 2 ianuarie 2021, în jurul orei 23.15, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Jidvei, în timp ce acţionau pa raza localităţii Bălcaciu, l-au depistat pe un tânăr de 33 de ani, din comuna Jidvei, care conducea un autoturism fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.