Solidaritatea europeană materializată prin acțiuni concrete de sprijin a tuturor țărilor afectate de situații de urgență diverse a reprezentat și continuă să reprezinte de o manieră prioritară pasul premergător către ceea ce numim în managementul situațiilor de urgență, revenirea la starea de normalitate.
Astfel, la solicitarea statului român în vederea acordării de sprijin în combaterea efectelor generate de creșterea exponențială a numărului de cazuri confirmate SARS-CoV-2, adresată Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS de către Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, astăzi, 13 octombrie 2021, 50 de concentratoare de oxigen aflate în stocurile Poloniei au ajuns în România.
Polonia a asigurat transportul acestor materiale sanitare indispensabile tratării pacienților infectați cu noul Coronavirus care au nevoie de oxigen. Acestea au ajuns în această dimineață în Iași urmând ca ISU Iași să facă recepția echipamentelor, ca mai apoi să fie transportate la unitatea modulară din Lețcani.