SUA: Operațiune de arestare și expulzare a migranților ilegali, desfășurată în prima săptămână a mandatului lui Donald Trump

- Externe - ianuarie 24, 2025

La scurt timp după învestirea președintelui Donald Trump, administrația acestuia a lansat o operațiune de amploare în care au fost arestați 538 de migranți ilegali și expulzați câteva sute de persoane.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a anunțat vineri că migranții vizați aveau antecedente penale, printre care se numărau membri ai unei bande de deținuți din Venezuela și persoane condamnate pentru infracțiuni de natură sexuală.

Leavitt a precizat că expulzările au fost realizate cu ajutorul avioanelor armatei, dar nu a oferit detalii suplimentare privind această operațiune.

Acțiunea survine la doar câteva zile după ce, într-un interviu acordat postului Fox News, Trump a promis expulzarea a milioane de migranți ilegali, criticând administratia Biden pentru politicile „prea permisive” în privința securității la frontieră. Trump a declarat că „mii de teroriști” se află în Statele Unite din cauza acestor politici.

Sursa foto: ziaruldeiasi

Service camioane
Distribuie
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU