Aniversând istorica „Declaraţie Schuman”, rostită în 1950 de Robert Schuman, ministrul francez al afacerilor externe, Ziua Europei este sărbătorită în data de 9 a fiecărui an, pentru a celebra pacea.
În contextul anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice în Patriarhia Română, colonel în retragere Cerghedean Ioan, veteran al celui de-al Doilea Război Mondial, a fost vizitat de preoții militari prezenți.
Diploma de onoare pentru veteranul de război, col. (rtr.) Crăciun Gheorghe, din Sebeș, la împlinirea frumoasei vârste de 99 de ani! Am fost onorat sa îl întâlnesc astăzi pe domnul.
Elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia i-au fost alături astăzi veteranului de război Gheorghe Tamaș, din Daia Română, la împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani. Elevii caporal.
„Istoria nu se învaţă numai din cărţi, se descoperă şi se trăieşte și prin poveștile emoționante ale propriilor eroi”, spune elevul fruntaș David Nicoară (clasa a XI-a), răsplătit cu Premiul.