Ion Dumitrel, politicianul călător, pe Transapuseana
„Transapuseana văzută de sus, din punctul cel mai înalt, Vârful Pleașa.
Am urcat astăzi până pe Vârful Pleașa, care se înalță deasupra Primăriei Râmeț. Nu este un.
„Transapuseana văzută de sus, din punctul cel mai înalt, Vârful Pleașa.
Am urcat astăzi până pe Vârful Pleașa, care se înalță deasupra Primăriei Râmeț. Nu este un.
În loc să se preocupe de bunăstarea și dezvoltarea județului Alba, Florin Roman nu are altceva mai bun de făcut decât să reclame conducerii Parlamentului European planul #PSD Alba privind.
Evenimentul dedicat aniversării a 106 ani de la Unirea Basarabiei cu România a debutat astăzi pe Aleea Unioniștilor la bustul lui Pantelimon Halippa, om politic român basarabean, unul dintre cei.
Colaborarea este cheia unei dezvoltări sustenabile, cele mai bune rezultate obținându-se atunci când administrația publică și comunitatea locală își dau mâna și conlucrează.
La Răchita (comuna Săsciori),.
La început de primăvară, se lucrează intens pe principalele șantiere din comuna Lopadea Nouă. În centrul de comună se introduce rețeaua de canalizare menajeră, iar podul peste Valea Rât este.
Globtroterul politic își continuă călătoriile prin județ, care în zilele de duminică duc inevitabil la o mănăstire sau la o biserică.
„Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” de la.
Odată cu modernizarea DJ 750 C (în această perioadă se lucrează la cererea de finanțare pe Programul Regiunea Centru), vom pune în valoare frumusețile naturii și zestrea de tradiții din.
Nu, nu, nu… încă nu e campanie electorală. Dar viața bate orice film politic.
Și totuși: 1 Martie 2024: Mărțișoare, flori…. Liberalii, pedeliștii, useriștii au îmărțit chestii.
A fost o plăcere să mă aflu la Alba Iulia (3 februarie 2024), în capitala istorică a Transilvaniei, precum și în Palatul Principilor, un loc cu o extraordinară rezonanță politică.
Sava Henția, unul dintre cei mai mari pictori români din secolul al XIX-lea, a fost cinstit astăzi la Sebeșel, la împlinirea a 176 de ani de la nașterea sa.