La data de 2 noiembrie 2021, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Ocna Mureș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de trei bărbați (tată și doi copii), de 41, 25 și 20 de ani, din comuna Unirea, care sunt cercetați pentru lovire sau alte violențe.
În sarcina acestora s-a reținut faptul că, la data de 1 noiembrie 2021, în jurul orei 13.00, în urma unei altercații spontane între bărbatul de 41 de ani și un consătean, de 43 de ani, cei trei l-ar fi lovit pe acesta, în zona capului.
Victima a suferit leziuni corporale și a fost transportată la spital, unde a rămas internată.
În cursul zilei de azi, 3 noiembrie, reținuții vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.