Trei sportivi de la CS Unirea Alba Iulia convocați la lotul național de Orientare

- Actualitate - august 12, 2024
Distribuie

Federația Română de Orientare a stabilit componența loturilor naționale care urmează să reprezinte România la două competiții internaționale de anvergură care vor avea loc în perioada imediat următoare.

Astfel, în perioada 14-20 august, la Mor, în Ungaria, se vor desfășura Campionatele Europene de Orientare – Seniori, competiția având prevăzute calificări și finale în 3 probe distincte, Medie distanță, Lungă distanță și Ștafetă.

România participă la această importantă competiție cu un lot compus din 5 sportivi. Pentru competiția masculină au mai fost convocați 4 sportivi, Ionuț Zincă (foto stânga) și Tamas Bogya (foto dreapta) ambii CS Unirea Alba Iulia), Alexandru Blejdea (CS Universitatea Craiova) și Cătălin Vădean (CS Electrosistem Baia Mare). Pentru întrecerile feminine va face deplasarea o singură sportivă, Andra Anghel de la CS Universitatea Craiova.

La scurt timp după această competiție sportivii vor face deplasarea în Turcia, la Bergama, acolo unde, în perioada 28 august – 1 septembrie, se vor desfășura Campionatele Sud- Est Europene.

România trimite loturi complete la toate categoriile de vârstă (juniori, tineret și seniori). Lotul masculin de seniori va fi compus din aceiași 4 sportivi care vor fi prezenți și la campionatul european. Pentru competiția feminină, din lotul de senioare, va face parte și Andreea Zincă (foto centru CS Unirea Alba Iulia).

În plus față de probele de la campionatele europene, în Turcia se va concura și în proba de Sprint.

”Ne mândrim cu faptul că avem 3 reprezentanți la aceste importante competiții. Este o urmare firească a muncii din antrenamente și a rezultatelor bune obținute în competițiile de selecție. Le dorim succes și așteptăm rezultate frumoase din partea lor”, a transmis Marius Anghel, instructor sportiv al secției de Orientare. (CS Unirea Alba Iulia, comunicat)

Citește și:

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU