UE a făcut primele plăţi din fondul de redresare

- Externe - iunie 29, 2021
drapel
Distribuie

Comisia Europeană a anunţat luni că a debitat primii bani din Fondul European de Redresare și Reziliență către cele 16 ţări ale UE ale căror planuri au fost aporbate până în prezent.

Cele 27 de ţări ale UE aşteaptă să obţină bani dintr-un fond în valoare de 954,32 miliarde de dolari, sub formă de subvenţii şi împrumuturi, care este finanţat prin împrumuturi contractate de Comisia Europeană în numele statelor membre.

Banii vor finanţa 41 de programe naţionale şi regionale care vizează reducerea decalajului dintre măsurile de intervenţie de urgenţă şi investiţiile pe termen lung, prin măsuri de consolidare a sistemelor de sănătate, crearea de locuri de muncă sau oferirea de sprijin pentru investiţiile întreprinderilor.

Acesta va sprijini proiectele care contribuie la reducerea disparităţilor în ceea ce priveşte puterea economică a diferitelor regiuni – cunoscute în jargonul UE ca ”finanţare de coeziune”. Ţările pot utiliza banii şi pentru finanţarea proiectelor care datează din februarie 2020. Pentru a se califica pentru trage bani de la UE, fiecare guvern a trebuit să stabilească modul în care îşi va cheltui partea, cu o avertizare că cel puţin 37% trebuie să se îndrepte spre combaterea schimbărilor climatice şi cel puţin 20% pentru a adapta economia la era digitală.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU