Un bărbat a ajuns în arestul poliției Cugir după ce a comis mai multe infracțiuni în aceeași zi

- Din Judet - august 27, 2021
alba
Distribuie

La data de 26 august 2021, polițiștii din Cugir, au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 41 de ani, din Cugir, care este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și refuz sau sustragere de la prelevarea mostrelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În sarcina acestui s-a reținut faptul că, la data de 25 august 2021, în jurul orei 22.00, în timp ce conducea un autoturism pe strada Doinei din Cugir, fără să posede permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, a efectuat o manevră de mers înapoi, împrejurare în care a acroșat două autoturisme parcate.

Polițiștii, deplasați la locul incidentului, i-au cerut să se supună testării cu aparatul etilotest însă acesta a refuzat și nu a fost de acord nici să fie condus la spital, pentru a-i fi recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cursul zilei de azi, 27 august, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU