Un bărbat din Alba Iulia este cercetat pentru evadare

- Din Judet - septembrie 24, 2021
rusalii
Distribuie

Joi, 23 septembrie 2021, polițiștii de supravegheri judiciare din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au verificat, în Alba Iulia, o persoană față de care a fost dispusă măsura preventivă a arestului la domiciliu.

Cu această ocazie, s-a constatat faptul că bărbatul, în vârstă de 24 de ani, a părăsit imobilul la care s-a stabilit executarea măsurii preventive, deși, anterior, i-au fost aduse la cunoștință modificările legislative prin intrarea în vigoare a Legii nr. 146/2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare și execuțional penale.

Față de acesta, polițiștii au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare și au sesizat instanța de judecată, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU