Într-o lume în continuă schimbare și în fața provocărilor complexe, preocuparea pentru sănătate nu lasă loc de compromisuri. Obligația de a transforma, de a moderniza și de a îmbunătăți lucrurile AZI, pentru un viitor în care o comunitate să aibă parte de un sistem medical performant, pleacă de la cei care ocrotesc viața zi de zi, dar în egală măsură și de la oamenii de administrație. Un corp medical profesionist trebuie susținut, fără odihnă, de cei cu puterea de a înțelege și susține investițiile din sănătate.
Astăzi, în calitate de medic și cetățean, mă ghidez după aceleași principii care contează în viața oricui: tot binele pe care-l poți face în viață e pentru familie și pentru cei care au nevoie de tine. Mă bucur să pot spune că am lângă mine oameni cu aceleași convingeri, dovedite însutit. Iar unul dintre cei care mi-a arătat că știe să asculte, că ia totul în serios și tratează cu maximă importanță orice situație este Marius Hațegan. Deloc întâmplător și după numeroase exemple, pot spune că dacă ar trebui să-mi răspund la întrebarea simplă „Cui i-aș da încrederea mea ca om politic, administrator și gospodar?”, răspunsul meu ar fi unul onest și fără să stau pe gânduri. Pentru că Marius este unul dintre oamenii cu care am colaborat, preocupat de binele orașului și capabil să „trateze” multe dintre situațiile sau lucrurile pentru care încă nu s-a pus un diagnostic.
Nu trec peste calitățile umane, remarcabile, pe care le-am găsit în Marius, ca și coleg sau prieten. Dar i-am apreciat, cu prisosință, vocația lui pentru consecvență, timp și efort. E omul care nu renunță până când soluția nu este găsită și implementată.
A fost „de gardă” în toate momentele de grea încercare, prin care cu toții am trecut, în pandemie. Dar a demonstrat un interes permanent față de îmbunătățirea sistemului nostru de sănătate și în afara perioadelor de criză. Investițiile în spitalul nostru, reabilitarea unor secții sau relocarea ambulatoriului de specialitate sunt câteva lucruri concrete care ar merita amintite.
Marius Hațegan a dovedit, de-a lungul carierei sale în cadrul Consiliului Județean Alba că, dincolo de vorbe și promisiuni, este un susținător ferm al accesului la servicii medicale de calitate pentru toți cetățenii.
Am avut numeroase discuții și în privința viitoarelor obiective. Secțiile noi, propuse pentru construcție – Cardiologia intervențională, Oncologia și Radioterapia vor aduce și un suflu nou, tineri profesioniști care se vor alătura echipei pluridisciplinare din Alba Iulia. Iar tinerii medici reprezintă un aport de performanță ce merită susținut. Nu vor lipsi sesiuni informative pentru cei care vor alege să profeseze în Alba Iulia. Pentru a desluși sistemul de sănătate local, instituțiile medicale și protocoalele specifice orașului sau regiunii. La fel de importante sunt sprijinul în găsirea unei locuințe și integrarea în comunitate.
Am enunțat doar câteva proiecte propuse de Marius pentru a atrage tineri medici în Alba Iulia. Investițiile în acest domeniu sunt esențiale. Tratamentele și terapiile viitorului trebuie să ajungă și la toți pacienții noștri. Dar factorul uman este esențial pentru o medicină de calitate.
În concluzie, am convingerea că Marius Hațegan este un lider dedicat, cu o viziune clară, integrată și o abordare responsabilă în privința problemelor de sănătate publică. Ca medic, îmi exprim cu toată încrederea sprijinul pentru el și îi cer totodată să rămână alături de problemele de dezvoltare ale instituției noastre.
Radu Vieru, vicepreședinte PNL Alba Iulia