În cursul zilei de 14 ianuarie 2024, în jurul orei 10.40, Poliția Municipiului Aba Iulia a fost sesizată de către un bărbat de 44 de ani, din Alba Iulia, cu privire la faptul că a surprins și accidentat o persoană, iar ulterior a transportat-o la spital, cu autoturismul personal.
Din cercetări a rezultat că accidentul a avut loc, în jurul orei 10.30, la intersecția Bulevardului Revoluției cu strada Toporașilor din Alba Iulia, iar victima accidentului, un bărbat de 37 de ani, din Alba Iulia, a fost acroșată de autoturism, în timp ce traversa strada, pe trecerea de pietoni.
În urma accidentului, pietonul a suferit leziuni corporale ușoare.
Șoferul și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.