Al doilea transport cu ajutoare umanitare a plecat ieri din Cugir, de data această către orașul Siret, la granița cu Ucraina. Transportul a fost însoțit de viceprimarul, Călin Furdui și doi reprezentanții ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Cugir.
Peste 2000 de conserve, mezeluri vidate, alimente neperisabile, dulciuri, produse de igienă, pături, perne, pilote, etc., donate de către cetățenii din Cugir și mai mulți agenți economici din oraș, au fost lăsate la Primăria Siret. De aici, cu ajutorul primarului din Siret, Adrian Popoiu, vor ajunge la refugiații care nu au reușit să treacă granița, precum și la ucrainienii rămași în țară, care trec prin situații critice, în lipsa hranei, căldurii și altor necesități.
Viceprimarul, Călin Furdui a ținut să mulțumească tuturor cugirenilor care s-au implicat în campania demarată de primărie: “Le mulțumim oamenilor din Cugir și agenților economici care au fost solidari cu cetățenii ucrainieni, care trec printr-o adevărată dramă. În această zi în care ne-am aflat alături de refugiații de la Vama Siret am văzut cât de mult contează solidaritatea în momente critice. Nu putem șterge efectele războiului, care se citesc în disperarea de pe fața fiecărui ucrainian întâlnit de noi la graniță, dar putem să demonstrăm că umanitatea continuă să existe.”
La nivelul Cugirului s-a creat un comitet de inițiativă din care fac parte agenți economici și ONG-uri care sprijină campania demarată de Primăria Cugir. Această campanie umanitară va continua și pe parcursul săptămânii viitoare, conform aceluiasi program:
de luni până joi, între orele 9.00-16.00 și vineri, între orele 9.00-12.00, la următoarele locații:
-Cugir- Cantina Centrului Cultural (în curtea Colegiului Tehnic „I.D. Lăzărescu”);
-Vinerea- Căminul Cultural- (0729) 933 354.