Patru cutremure au avut loc în judeţul Arad, după cele două cu magnitudine peste 4 produse luni seară. De asemenea, un cutremur s-a produs şi în zona seismică Făgăraş – Câmpulung.
Potrivit datelor publicate pe site-ul INFP, cutremurele din Arad, cu magnitudine de 2, 2,4, 2 şi 2,7, au avut loc de luni de la ora 23;26 până marţi, la 5:12, la adâncimi de sub 10 km.
Un cutremur s-a produs marţi, la ora 1:31, şi în zona seismică Făgăraş – Câmpulung, la o adâncime de 68 de km, având o magnitudine de 3,2.
Un seism cu magnitudine 4,9 şi unul cu magnitudine 4,3 s-au produs luni seară în Crişana, judeţul Arad.