Tinerii care doresc să obțină un credit pentru achiziția unei locuințe prin Programul Noua Casă 2025 au, începând de astăzi, undă verde. Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) a anunțat marți că programul a devenit operațional, după ce plafonul de garantare de 500 de milioane de lei, aprobat de Ministerul Finanțelor, a fost distribuit celor 13 bănci participante.
Noua Casă rămâne unul dintre cele mai accesibile produse de creditare pentru achiziția unei locuințe, oferind un avans minim de doar 5% și un comision anual de administrare de 0,15%, aplicat la soldul garanției. În plus, beneficiarii programului se bucură de onorarii notariale cu până la 30% mai mici decât cele standard, la semnarea contractelor de vânzare-cumpărare.
Băncile înscrise în program pentru 2025 sunt: Alpha Bank, BCR, BRD, CEC Bank, Banca Transilvania, ING Bank, Raiffeisen Bank, Libra Internet Bank, EXIM Banca Românească, Unicredit Bank, Garanti Bank, Vista Bank și Techventures Bank. Cei interesați pot începe deja demersurile pentru întocmirea dosarului de credit, care va fi transmis ulterior către FNGCIMM pentru obținerea garanției de stat.
Toate informațiile legate de eligibilitate, documentația necesară și pașii de urmat sunt disponibile pe site-ul oficial www.fngcimm.ro, unde se poate consulta și Ghidul Noua Casă 2025.
De la lansarea programului Prima Casă în 2009 și până la finalul anului 2024, au fost acordate peste 334.000 de garanții, în valoare de 31,6 miliarde de lei, susținând credite de peste 64 miliarde de lei. Rata de default a acestor garanții este de doar 0,35%, mult sub media creditelor neperformante pentru persoane fizice.
FNGCIMM reamintește că garanția sa este cea mai rapidă de pe piață, fiind plătibilă în maximum 90 de zile de la solicitare, comparativ cu durata medie de peste 2 ani necesară executării unei ipoteci clasice.


