Vezi AICI ce a decis Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Sebeș înainte de intrarea în carantină!

- Stirile Zilei - noiembrie 16, 2020
cadastru
Distribuie

COMITETUL LOCAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

HOTĂRÂREA NR. 12

a Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Sebeș privind instituirea carantinei în Municipiul Sebeş, judeţul Alba

Având în vedere situația epidemiologică din Municipiul Sebeș generată de coronavirusul

SARS Cov -2, unde rata de infectare este de 8,5 la 1.000 de locuitori, riscul epidemiologie fiind de o gravitate maximă,

În temeiul:

• Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic şi biologic;

• Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID 19;

• Hotărârii de Guvern nr. 967/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 Noiembrie 2020;

• Hotărârii nr. 64 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba din 15.11.2020, privind stabilirea unor măsuri de limitare și prevenire a răspândirii virusului SARS-COV-2 pe raza Unității Administrativ – Teritoriale Sebeș;

Având în vedere prevederile OUG 21/2004 privind Sistemul de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările şi completările ulterioare;

Ținând cont de prevederile art.10 din Regulamentul cadru privind structura organizatorică, atribuțiile, funcționarea şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situații de urgență, aprobat prin HG 1491/2004;

În conformitate cu prevederile art. 13 din Regulamentul de Organizare şi Funcționare al CLSU Sebeş, anexă la Dispoziția Nr. 180/16.02.2017, Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Sebeș, convocat în ședință extraordinară în data de 16.11.2020,

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1. (1) Luând act de prevederile Hotărârii nr. 64 din 15.11.2020 privind instituirea carantinei la nivelul UAT Sebeș, unde rata de infectare cu SARS–COV-2 este de 8,5 cazuri la 1.000 de locuitori, Comitetul Local pentru Situații de Urgență, hotărăște punerea în aplicare a următoarelor măsuri începând cu data de 17.11.2020, ora 00:00.

(2) Perimetrul UAT Sebeș vizat de măsura de carantinare este delimitat de următoarele coordonate geografice:

  • N 45°58’19.6″ E 23°31’32.1″- DN 7 Ieşire spre Vinţu de Jos
  • N 46°00’02.9″ E 23°32,35.1″ – DN 1 Ieşire Lancrăm spre Alba Iulia
  • N 45°56’43.8″ E 23°35’20.2″ – DN 7 Zona Hotel Fan ieşire spre Sibiu
  • N 45°53’50.6″ E 23°33’36.7″- DN 67 C
  • N 45°58’12.6″ E 23°33’27.3″- DN 1 Ieşire din Sebeş spre A1 sau Lancrăm
  • N 45°58’42.8″ E 23°33’28.1″ -Ieşire din Lancrăm spre A1 sau Sebeş
  • N 45°57’55.4″ E 23°36’06.5″ – Ieşire spre Daia Română.

Art.2. Este strict interzis intrarea /ieșirea din zona carantinată prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulației publice de pe drumurile naționale, județene , comunale și forestiere.

Art.3. Circulația și staționarea în spații pubice a persoanelor este interzisă, cu excepția motivelor bine întemeiate, pe baza declarației pe propria răspundere , legitimația de serviciu sau a adeverinței eliberată de angajator.

Art.4. În zona prevăzută la art. 1 alin. 2 se vor lua următoarele măsuri obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent sau care tranzitează zona carantinată:

1. Identificarea persoanelor cu domiciliul, reședința ori adresa declarată in zona carantinată și introducerea acestora în bazele de date dedicate;

2. Limitarea la maximum a deplasării persoanelor și monitorizarea permanentă a respectării acestei măsuri. Ieșirea persoanelor din locuință este permisă doar pe bază de Declarație pe proprie răspundere, legitimație de serviciu sau adeverință eliberată de angajator, după caz;

3. În intervalul orar 06.00-22.00, în interiorul zonei carantinate se interzice circulația tuturor persoanerlor in afara locuinței/gospodăriei cu următoarele excepții:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv deplasarea între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale, şi înapoi;

b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale, pentru persoanele cu vârsta de peste 65 ani în intervalul orar 10:00-13:00, iar pentru persoanele cu vârsta mai mica de 65 ani in intervalele orare 06:00-10:00, respectiv 13:00-20:00;

c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;

d) deplasări scurte , în afara locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice;

e)deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;

f) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;

g) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;

h) deplsarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare;

i) îngrijirea sau administrarea unei proprietăți în altă localitate;

j) eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;

k) participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;

l) pentru achiziția , service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a autovehiculelor care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;

m) alte motive justificate, precum : îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, ori deces al unui membru de familie, evenimente de stare civilă.

4. În intevalul orar 22.00-06.00, circulația persoanerlor in afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru următoarele motive :

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv deplasarea între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale, şi înapoi;

b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță precum și pentru achiziționarea de medicamente;

c) deplasări scurte, în afara locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor cît și pentru nevoile animalelor de companie/domestice.

5. În/din zona carantinată este permisă ieșirea/intrarea pentru:

a) transpotul de marfă indiferent de natura acesteia, al materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice in UAT Sebeș și aprovizionarea populației;

b) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării , ordinii publice, securității naționale , sanitare , veterinare, situațiilor de urgență, administrației publice locale, a asistenței și protecției sociale, judiciare, serviciilor de utilitate publică, agriculturii, alimentației publice , comunicațiilor și transporturilor;

c) persoanele care locuiesc în zona carantinată și desfășoară activități în afara zonei carantinate ;

d) persoanele care realizează activități agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare;

e) deplasarea din alte motive justificate, precum: îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei rude /afin sau persoană aflată în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie;

f) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;

g) urgențe medicale.

6. Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional , persoanele sunt obligate să prezinte , la cererea autorităților abilitate, legitimație de serviciu, adeverință eliberată de angajator sau o declarație pe proprie răspundere.

7. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte , la cererea autorităților abilitate o declarație pe proprie răspundere, completată în prealabil.

8. Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprinda numele şi prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura olografă a declarantului. Declarația pe proprie răspundere poate fi prezentată în format letric ( suport hârtie) sau pe un dispozitiv electronic.

9. Se permite tranzitarea UAT Sebeș de către persoanele care nu au domiciliul/reședința în cadrul localităților aparținătoare municipiului, fiind interzisă staționarea acestora în localitate.

10. Se permite oficierea slujbelor religioase doar în exteriorul clădirilor , cu excepția celor la care participă doar personalul bisericesc. Pentru evenimentele organizate în exterior se va respecta norma de 4 mp/ perosoană, cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordinul comun al MS și al MAI , emis în baza art. 45 și 71 alin (2) din Legea nr.55/2020, cu modificările și completările ulterioare.

11. Se permite oficierea slujbelor de înmormântare, cu participarea a maxim 8 persoane la interior și maxim 20 persoane în exterior.

12. Se permite oficierea evenimentelor de stare civilă cu prezenta a maxim 10 persoane în interiorul clădirii, cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordinul comun al MS și al MAI, emis în baza art. 45 și 71 alin (2) din Legea nr.55/2020, cu modificările și completările ulterioare.

13. Controlul măsurilor privind limitarea deplasării persoanelor în/ din zona carantinată și măsurile de ordine publică vor fi organizate și coordonate de către Inspectoratul de Jandarmi Județean Alba, cu sprijinul Inspectoratul de Poliție Județean Alba, a Poliției locale, efective din cadrul DSP, DSVSA, ITM, Protecției Consumatorului, ISTCR sau alți funcționari anume desemnați prin dispoziție a primarului Municipiului Sebeș.

Art.5. În zona carantinată, se interzic următoarele activităţi:

1. organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive, etc.) în spaţii închise şi deschise;

2. organizarea de evenimente şi/sau activităţi private pentru copii în spaţii închise cum ar fi evenimente aniversare, locuri de joacă sau altele asemenea;

3. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul şi exteriorul clădirilor, cu excepţia activităţilor de preparare a hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective;

4. activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc;

5. organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice organizate în baza Legii Nr. 60/1991;

6. organizarea cu public în spaţii închise şi deschise cum ar fi, fără a se limita la acestea, desfăşurarea activităţilor de tipul spectacolelor şi/sau concertelor, activităţi culturale, ştiinţifice, artistice sau de divertisment;

7. toate activităţile şi competiţiile sportive, individuale sau colective care se desfăşoară în spatii închise sau deschise, cu excepţia celor profesioniste organizate de federaţiile de profil;

8. organizarea pieţelor pentru produse nealimentare, a târgurilor, oboarelor, iarmaroacelor si pieţelor de vechituri, în afară comercianților din Piața Dacia , care funcționează în spații comerciale închiriate;

Art. 6. (1) Se limitează programul de lucru cu publicul a operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare şi nealimentare în intervalul orar 05.00 – 20.00, cu excepţia farmaciilor şi a staţiilor de distribuţie carburant care pot avea program non-stop.

(2) Se limitează numărul de persoane în incinta magazinelor/supermagazinelor/ hipermagazinelor la maximum 30% din capacitate cu respectarea normelor de distanţare fizică, respectiv protecţie sanitară;

(3) In cazul centrelor comerciale/parcurilor comerciale se limitează accesul persoanelor astfel încât să se asigure 8 mp/persoană cu respectarea normelor de distanţare respectiv protecţie sanitară;

(4) Operatorii economici au obligaţia de a afişa la loc vizibil, la intrarea în unitate, a programului de funcţionare precum şi a restricţiilor stabilite prin prezenta hotărâre inclusiv numărul maxim de persoane care pot avea acces simultan în interior.

Art. 7. Operatorii economici care desfăşoară activităţi de transport persoane şi care tranzitează zona carantinată vor putea efectua opriri în staţiile proprii pentru urcarea sau coborârea calatorilor. Operatorii vor lua măsurile necesare pentru limitarea accesului în mijloacele de transport astfel încât să fie respectate măsurile de distanţare.

Art.8. Începând cu data de 17.11.2020 oficierea căsătoriilor se va face exclusiv la sediul Centrului Cultural ”Lucian Blaga” , în următoarele condiții:

  1. număr maxim de participanți la sediul Centrului Cultural ”Lucian Blaga” – 10 persoane, inclusiv ofiterii de stare civilă ;
  2. toți participanții au obligația purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pe tot parcursul participării la eveniment ;
  3. participanți la eveniment vor păstra distanța de 2 m, dacă provin din familii diferite;
  4. este interzis consumul alimentelor, al băuturilor alcoolice și nealcoolice ;
  5. la încheierea evenimentului, toti participanții vor părăsi deîndată locația.

Art.9. Începând cu data de 17.11.2020, pe perioada instituirii carantinei în Municipiul Sebeș , activitatea cu publicul a Centrului Cultural ”Lucian Blaga” Sebeș se va desfășura după cum urmează:

  1. Casa Memorială ”Lucian Blaga” Lancrăm – își suspendă activitatea cu publicul;
  2. Muzeul Memorial ”Ioan Raica” Sebeș – își suspendă activitatea cu public;
  3. Biblioteca Municipală ”Lucian Blaga”- își suspendă activitatea cu publicul și va funcționa doar on-line. Informatii suplimentare se pot solicita la tel. 0372930929 , pe adresa de e-mail: biblioteca@cclbsebes.ro și pe site-ul: www.cclbsebes.ro

Art. 10. Administratorul pieței agro-alimentare Dacia Sebeș va lua următoarele măsuri :

  1. Piața va funcționa după următorul program : ZIUA SĂPTAMĂNII ZONA LEGUME FRUCTE ZONA LACTATE ZONA CUPTOARE MICI ORAR LUNI DESCHIS DESCHIS DESCHISĂ DOAR PENTRU COMERCIALIZARE 7-15 MARTI DESCHIS DESCHIS DESCHISĂ DOAR PENTRU COMERCIALIZARE 7-15 MIERCURI DESCHIS DESCHIS DESCHISĂ DOAR PENTRU COMERCIALIZARE 7-15 JOI DESCHIS DESCHIS DESCHISĂ DOAR PENTRU COMERCIALIZARE 7-15 VINERI DESCHIS DESCHIS DESCHISĂ DOAR PENTRU COMERCIALIZARE 7-15 SAMBATA DESCHIS DESCHIS DESCHISĂ DOAR PENTRU COMERCIALIZARE 7-15 DUMINICA INCHIS INCHIS INCHIS –
  2. Accesul va fi permis doar persoanelor care poartă mască facială și care acoperă nasul si gura;
  3. Comercianții vor purta în permanență masca facială care să acopere nasul și gura;
  4. Afișarea în locuri vizibile a informației privind obligativitatea purtării măștii de protecție astfel încât să acopere nasul și gura.

Art.11. Măsurile adoptate prin prezenta hotărîre se instituie pe o perioadă de 14 zile.

Art.12. Hotărârile adoptate de CLSU Sebeș până la data adoptării prezentei hotărâri își mențin aplicabilitatea în măsura în care prevederile acestora nu contravin măsurilor stabilite în prezenta hotărâre.

Art.13. Prezenta Hotărâre se transmite prin grija Secretariatului Tehnic şi Direcției Poliție Locală, membrilor Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Sebeș, Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Unirea” al Județului Alba precum şi Direcției Poliție Locală, Politiei Municipale Sebeș, Serviciului Public pentru Administrare a Patrimoniului, Direcției de Asistență Socială, SPCLEP Sebeș, Centrului Cultural ”Lucian Blaga”, operatorilor economici, prin toate mijloacele de comunicare avute la dispoziție şi se va afișa prin grija Compartimentului Relații Publice, Comunicare şi Informatică, pe site-ul primăriei www.primariasebes.ro precum și în mediul social-media.

Sebeș, 16.11.2020

PREŞEDINTELE

COMITETULUI LOCAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ SEBEŞ

Primar,

Dorin Gheorghe NISTOR

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU