Victor Negrescu lider interimar al PSD Alba

- Stirile Zilei - octombrie 20, 2020
Distribuie

Ioan Dîrzu a  fost  schimbat  de  conducerea centrală  a partidului din funcţia de  preşedinte al  PSD Alba.

Interimatul  la conducerea organizaţiei judeţene Alba a PSD este  asigurat  de europarlamentarul  Victor Negrescu.

“Astăzi, conducerea națională a Partidului Social Democrat mi-a propus să coordonez, interimar, procesul de reconstrucție a organizației din județul Alba. Nu am vizat această funcție, dar înțeleg miza momentului pentru partidul nostru. Acest proces nu poate fi realizat singur, de aceea este nevoie de sprijinul tuturor colegilor mei, mai noi sau mai vechi în partid, și sper ca împreună cu ei să construim #NoulPSD”,  a explicat Victor  Negrescu într-o postare  pe  facebook.

“Social democrația are o tradiție în județul Alba iar guvernările Partidului Social Democrat au adus județului Alba cele mai importante investiții din ultimii 30 de ani. Trebuie să continuăm acest drum și să discutăm cu cetățenii pentru a le explica ce dorim să facem pentru viitorul frumosului nostru județ”, a precizat Victor Negrescu.

“În această nouă direcție este loc pentru toată lumea. Domnul deputat Ioan Dîrzu este un om și mai ales un prieten care a făcut tot ce a putut pentru organizația noastră. Sunt social democrat de la 18 ani, implicându-mă activ în politică, iar din 2009 am devenit membru al organizației PSD Alba. Am coordonat între timp campanii câștigătoare în județ, am adus în echipa de la Alba sute de noi colegi, am coordonat campaniile parlamentare și am onoarea să reprezint Alba în Parlamentul European.

Prima direcție importantă este să deschidem ușa partidului către toți oamenii de stânga, profesioniști, care vor să facă politică și să schimbe lucrurile în societate pentru a clădi o comunitate mai echitabilă și corectă. Îi invit pe toți simpatizanții mai vechi și pe toți cei care vor să ajute să vină către noi pentru ca pe 6 decembrie să transmitem un mesaj foarte clar forțelor de dreapta care au secat România și județul de resurse și ne-au adus în situația de a fi pe primele locuri în privința îmbolnăvirilor cu COVID-19. Avem multe de făcut. #LuptămPentruAlba”, a mai spus  Victor Negrescu.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU