Tot mai multe mișcări și jocuri de gleznă, întâlniri mai mult sau mai puțin discrete, în așteptarea alegerilor locale din anul 2024.
În ultimele zile la Primărie au venit niște băieți ca să negocieze cu Gabriel Pleșa eventuala trecere la PNL… evident contra unor mici cadouri către liberali (inclusiv postul de director al Centrului Creativ care va gestiona muuulte milioane de lei).
După Florin Roman, Dan Popescu, iată și Paul Voicu și-a făcut apariția la Primărie… după finalul programului zilnic.
Gabi Pleșa nu ar prea dori să candideze din partea USR, chiar dacă a spus în fața șefului de partid (Cătălin Drulă), dar nu foarte convingător, că va candida doar din partea USR.
Deși Paul Voicu și Marius Hațegan și-ar dori și ei să candideze la Primăria Alba Iulia din partea PNL, decizia finală îi aparține lui Ion Dumitrel, el lider maximo al Noului PNL în Alba, Marele PNL sau cum s-o numi după unirea PDL-PNL.
Dumitrel a anunțat că în curând (cel târziu în mai 2023) va face public numele candidatului PNL, iar Gabriel și-ar dori această candidatură… câștigătoare.
Cu USR în spate, Gabriel are șanse mici de reușită pentru un nou mandat de primar, mai ales dacă liberalii vor veni cu un candidat (fie el Hațegan sau Voicu sau Hava).
În condițiile alegerilor într-un singur tur de scrutin, și dacă liberalii, useriștii și alte partide de dreapta vor avea fiecare un candidat, cresc șansele candidatului de stânga: Călin Matieș, care poate deveni primar cu 25-30 la sută din voturi. Este pentru prima oară în ultimii 34 de ani când stânga are șanse reale la câștigarea Primăriei Alba Iulia. (remember: în 1996, când a câștigat pentru întâiași dată pentru prima oară postul de primar al Municipiului Alba Iulia, Mircea Hava era candidat din partea PD-FSN, partid de stânga, rupt din FSN-ul lui Ion Iliescu).
La rândul lor, useriștii din Alba Iulia nu sunt prea fericiți, pentru că dacă Pleșa trece PNL, nici un candidat USR la Primărie nu va putea să ia mai mult de 10-12 procente, așa că puține posturi de consilier (2 sau 3) vor reveni USR-ului în Consiliul Local Alba Iulia. Dacă Pleșa trece la PNL, vine singur, fără consilierii locali aleși pe lista USR…. E greu de crezut că liberalii vor accepta numele useriștilor pe lista de consilieri locali, iar cei mai mulți vor rămâne pe din afară, fără „coledzi”…
Chiar și marele Caragiale ar fi încântat să vadă ce se întâmplă la Alba Iulia în pregătirea alegerilor locale din 2024…..
(vom reveni)
Citește și: