Vlad Degeu, un elev model al colegiului militar albaiulian (foto)

- Educative - noiembrie 9, 2020
Distribuie

Succesul depinde de încrederea în tine și de puterea de a-ți depăși limitele. Acestea sunt cuvintele care îl definesc foarte bine pe Vlad Degeu, elev plutonier adjutant al Colegiului Naţional Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia.

Vlad a pășit pentru prima dată în colegiul militar în anul 2016, fiind invitat la manifestările dedicate aniversării celor 97 de ani de la înființarea colegiului. Își amintește acel moment și recunoaște că atunci colegiul militar nu se afla printe opțiunile sale, dar vizita l-a făcut să se răzgândească.

„Inițial, nu asta a fost prima mea opțiune. Am venit din pură curiozitate, în vizită de ziua colegiului când eram încă în clasa a VIII-a și am rămas impresionat. M-au uimit cel mai mult elevii, nu pot spune ce anume mă fascina la ei, oare unitatea, demnitatea și seriozitatea? Nu mai pot spune acum, dar știu că aveau ceva ce eu nu mai văzusem până atunci și am zis pe loc că asta e o experiență pe care trebuie neapărat să o am și eu. M-au impresionat și profesorii pe care am apucat să îi cunosc prin dedicația lor pentru școală, educație și formarea viitoarei generații”, spune el.

Acea vizită a schimbat totul și un an mai târziu, Vlad se afla în efectivul de elevi militari, sărbătorind în uniformă, ziua colegiului.

A pășit timid în clasa a IX-a dar s-a remarcat încă de la început prin seriozitate și perseverență.

Spune că liceul militar l-a schimbat în totalitate și din băiatul timid din urmă cu mai bine de trei ani a ajuns un tânăr responsabil: „Pot spune că liceul m-a schimbat în totalitate. Am venit aici un băiețel timid, fără viziune, incapabil să mă adaptez la situații, dar am fost modelat pe parcursul celor trei ani și jumătate de liceu militar într-un adolescent responsabil, capabil să ia decizii și care nu se sfiește să ia comanda atunci când este necesar. Nu aș fi crezut niciodată că voi ajunge să fiu așa cum sunt astăzi și sunt recunoscător tuturor cadrelor militare, profesorilor și elevilor din promoțiile trecute care m-au ajutat pe parcursul drumului meu în liceu pentru că, fiecare în parte, și-a pus amprenta într-o oarecare măsură asupra mea”.

Mai sunt câteva luni până la absolvire și Vlad știe deja ce specialitate militară va alege pentru viitor. Atras mai mult de partea teoretică a lucrurilor, se va îndrepta spre specializarea controlor trafic aerian.

„Planul meu de viitor este să îmi continui studiile la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” de la Brașov, de unde să ajung controlor de trafic aerian. Am fost pasionat de aeronautică de mic, însă tind spre latura mai teoretică a lucrurilor, așa că eu găsesc această specializare perfectă pentru mine. Nu am niciun gând să părăsesc armata română pentru că doresc să îmi folosesc cunoștințele, să ajut la prosperitatea țării mele și în plus, am prins drag de această vocație”, afirmă tânărul.

Având în față experiența personală, Vlad încurajează și alți copii să urmeze colegiul militar. Se declară împlinit, aici în familia uniformelor albastre, este bucuros că a cunoscut oameni minunați și este mulțumit de evoluția sa și de reușita de a-și depăși limitele.

„Mulți nu realizează probabil că, la frageda vârstă de 14 ani, a fi un elev militar este o mare onoare. Sentimentul de împlinire când îmbrac uniforma militară și particip la raportul companiei, la instrucția de front, mă însoțește și acum, în anul terminal. Pe lângă asta, prieteniile legate în cadrul liceului nu pot fi descrise prin cuvinte. Oamenii pe care îi descoperi aici sunt adevarate comori. Să fii într-o clasă de 24 de elevi și timp de 4 ani să mâncați împreună, să dormiți împreună, să izbutiți împreună, e ceva ce nu se poate reproduce nicăieri.

Nu putem uita nici de performanțe. Profesorii pasionați, dornici de performanță și rezultate, reușesc să scoată din tine cea mai bună versiune academică a ta, te fac să prinzi drag de carte și să dorești din ce în ce mai mult să evoluezi și să te surprinzi pe tine depășindu-ți limitele.

Cred că tot ce am spus până acum, e doar o parte din experiența mea personală și aduce cu sine răspunsul la întrebarea: Este greu?

O să o spun direct. DA. Este foarte greu să renunți la obiceiuri proaste, la atitudinile copilărești pe care nici măcar nu observi că le ai, și să te mulezi pe profilul militar. Chiar dacă e dificil, roadele sunt neprețuite.

Să ajungi în clasa a XII-a, complet format și pregătit atât pentru examenele care ne așteaptă, cât și pentru viață, să-ți cunoști drumul, calea pe care trebuie să mergi, reprezintă pentru noi atuuri. Incertitudinea, inconsecvența, teama în fața examenlor și încercărilor vieții, ne sunt, colegilor mei și mie, necunoscute. Liceul ne-a conturat caractere tari printr-un proces îndelungat și dificil, dar ele ajung acum să ne definească. Am ajuns oameni maturi și disciplinați cu noi înșine, lucru greu de găsit în aceste zile în lume. Concluzia este că, da, e greu, dar merită tot efortul!”, mai spune elevul plutonier adjutant Vlad Degeu.

Pasionat de matematică și fizică și atras de ideea de performanță, Vlad a învățat foarte mult iar rezultatele nu au întârziat să apară. Încă din clasa a IX-a a obținut rezultate notabile la olimpiadele de matematică și fizică, iar an de an a reușit să obțină cea mai mare medie, la finalul claselor IX – XI, performanță care în acest an i-a adus gradul de elev plutonier adjutant, cel mai mare grad onorific în colegiul militar.

Acestea sunt câteva dintre premiile obținute de Vlad la disciplinele:

*matematică

– premiul III la Concursul interjudețean de matematică „Alexandru Papiu Ilarian” – clasa a IX-a și a X-a;

– premii și mențiuni la Concursul zonal de matematică „Mens Sana” – clasele a IX-a, a X-a și a XI-a;

– premiul întâi la Concursul județean de matematică „Mircea Ganga” – clasa a X-a

– calificare la olimpiada națională – clasa a X-a

*și fizică

– calificare la olimpiada națională de fizică unde a obținut rezultate frumoase – clasa a IX-a și a X-a

– premiul I la faza județeană a olimpiadei – clasa a XI-a

– premiul I și 100 de puncte din tot atâtea posibile obținute în acest an la Concursul Județean „Octav Onicescu” – secțiunea Matematică – Fizică de la Breaza.

Datorită rezultatelor deosebite pe care le-a obținut până acum la învățătură, purtare, la olimpiadele și concursurile școlare a primit Emblema de onoare a Statului Major al Forţelor Aeriene. Distincția i-a fost conferită anul trecut de către şeful Statului Major al Forţelor Aeriene, general-maior Viorel Pană, în cadrul ceremonialului dedicat sărbătoririi centenarului Colegiului.

sursa: facebook Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia

 

 

 

 

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU