Volei Alba Blaj și campioana Serbiei, Jedinstvo Stara Pazova, au încheiat pregătirea comună de la Blaj cu un meci amical, cu public, disputat pe durata a cinci seturi, câștigat de campioana României cu 3-2 (25-20, 25-18, 24-26, 25-15, 11-15).
A fost o pregătire reușită în perspectiva debutului părții secunde a sezonului și înaintea meciurilor pe care cele două echipe le susțin, săptămâna viitoare, în Liga Campionilor. Volei Alba Blaj va juca acasă cu ŁKS Commercecon Łódź, iar Jedinstvo Stara Pazova va întâlni, tot pe teren propriu, Allianz Vero Volley Millano.
Ne bucurăm că acest meci amical a adus la sală un public numeros, care a gustat spectacolul oferit de cele două campioane!
Printre spectatorii prezenți astăzi la meci s-a aflat și una dintre cele mai titrate jucătoare din istoria noastră, Marina Vujović, aflată, în aceste zile, în vizită în România.
Ne vedem joia viitoare, la meciul de foc cu ŁKS Commercecon Łódź, decisiv pentru calificarea în următoarea fază a Ligii Campionilor!
Volei Alba Blaj – ŁKS Commercecon Łódź
CEV Champions League Volley – Grupa E, Etapa a 5-a
Joi, 11 ianuarie 2024, ora 18.00
Alba Blaj Arena
Biletele pot fi achiziționate de pe site-ul www.biletesmart.ro/blaj, iar din 10 ianuarie și de la casa de bilete „Alba Blaj” Arena.
Volei Alba Blaj
Citește și: