În cadrul manifestărilor dedicate aniversării, la data de 25 Martie, a Zilei Poliției Române, ieri, 20 martie 2023, polițiști din cadrul mai multor structuri ale inspectoratului au fost alături de 10 tineri care au fost selectați, anul acesta, pentru a lua parte la activitățile organizate în cadrul proiectului intitulat „Polițist pentru o zi”.
Tudor, Maria, Viorel, Mihai, Alexandra, Vlad, Iustin, Daniel, Andreea și Marian sunt elevi din clasele a X-a și a XI-a, care învață în licee din Alba Iulia, Sebeș și Aiud și care se pregătesc pentru a da admitere la una dintre instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru a deveni polițiști.
Polițiști de ordine publică, investigații criminale, rutieră și criminalistic le-au explicat tinerilor cum se desfășoară munca lor de zi cu zi, care sunt mijloacele tehnice pe care le au la dispoziție, cum se realizează cooperarea structurilor de poliție și le-au împărtășit diverse experiențe pe care le-au avut în carieră.
A urmat întâlnirea cu polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, iar tinerii au avut prilejul să vadă mijloacele de intervenție folosite de această structură în misiunile de forță la care participă.
Prin grija polițiștilor de la Biroul de Pregătire Profesională adolescenții au luat parte la o lecție de autoapărare, pentru a înțelege ce presupune pregătirea tactică a unui polițist.
Experiența prin care au trecut cei 10 tineri i-a ajutat să își facă o imagine despre ce presupune pregătirea unui polițist și să fie mai încrezători că drumul pe care l-au ales este cel potrivit pentru ei.
Activitatea a fost sprijinită de polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară.
Manifestările organizate de Inspectoratul de Poliție Județean Alba în contextul sărbătoririi, la 25 martie, a Zilei Poliției Române, continuă pe durata întregii săptămâni, cu caravana promovării profesiei de polițist și competiții sportive.
Mâine, 22 martie, polițiști din cadrul inspectoratului vor participa la o acțiune de donare de sânge.
Vineri, 24 martie, începând cu ora 10,00, în Piața Cetății din Alba Iulia, vor avea loc activități demonstrative și vor fi expusese mijloace de intervenție. La aceste activități sunt invitați să participe toți cei interesați să interacționeze cu polițiștii.
Festivitatea aniversară va avea loc, vineri 24 martie, la Muzeul Principia din Alba Iulia, prilej cu care, în prezența invitaților, vor fi prezentate avansările în gradul profesional următor și vor fi acordate diplome și distincții polițiștilor care au dat dovadă de curaj deosebit sau au contribuit la salvarea de vieți omenești.
Pentru organizarea activităților dedicate Zilei Poliției Române, Inspectoratul de Poliție Județean Alba este sprijinit de Primăria Municipiului Alba Iulia, Centrul de Cultură ”Augustin Bena” Alba, asociațiile polițiștilor Apulum Pol și Dinamo, Corpul Național al Polițiștilor Alba, Asociația Internațională a Polițiștilor – Regiunea I Alba și sindicatele reprezentative.
IPJ Alba
Citește și: