Ziua Culturii Naționale: Eveniment dedicat lui Mihai Eminescu la Palatul Principilor Alba Iulia

- Alba Iulia - ianuarie 13, 2025
Distribuie

Centrul Cultural Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia organizează miercuri, 15 ianuarie, un eveniment special dedicat Zilei Culturii Naționale – „Eminescu la Palat. O mereu actuală provocare culturală”. Evenimentul va începe la ora 10:00, în Sala Dietei, în parteneriat cu Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, Centrul de cercetări filologice și dialog multicultural al Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia și Palatul Copiilor Alba.

Programul evenimentului cuprinde următoarele activități:

Ora 10:00: „Pe urmele Luceafărului, la Ipotești” – tur virtual ghidat în Casa părintească, susținut de muzeograful Magda Atănăsoaie de la Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”

Ora 10:45: Conferință „Eminescu la Palat. O mereu actuală provocare culturală”, susținută de prof. univ. dr. habil. Diana Câmpan, de la Centrul de cercetări filologice și dialog multicultural al Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia

Ora 11:30: „Sunetul poeziei” – Recital prof. Daniel Avram & Școala de Folk, Palatul Copiilor Alba

Evenimentul are loc la Strada Militari, nr. 4, Alba Iulia, România, iar intrarea este liberă, accesul făcându-se prin Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Alba Iulia.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU