Ziua Europeană a Parcurilor marcată în cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Romsilva

- Educative - mai 24, 2021
Distribuie

Ziua Europeană a Parcurilor, sărbătorită anual pe 24 mai, este marcată de administrațiile celor 22 de parcuri naționale și naturale din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva prin mai multe evenimente, precum acțiuni de educație ecologică și conștientizare, cu o participare adaptată măsurilor de siguranță sanitară.

Ziua Europeană a Parcurilor a fost instituită în 1999 la inițiativa Federației Europene a Parcurilor ”EUROPARC”, la nouă decenii de la înființarea primului parc național din Europa. Sărbătoarea este un eveniment dedicat ariilor naturale protejate care are ca obiectiv apropierea oamenilor de natură, atragerea atenției asupra importanței frumuseților din natură și a managementului durabil al ariilor naturale protejate.

Tema din acest an a Zilei Europene a Parcurilor este ”Noua Generație”, Federația Europeană a Parcurilor ”EUROPARC” propunând o dezbatere privind viitorul parcurilor și a ariilor naturale protejate în cadrul mai larg al planului european de redresare ”Next Generation EU” și, totodată, adaptarea ofertei parcurilor naționale și naturale la nevoile noilor generații.

România are o tradiție bogată în protejarea patrimoniului natural și administrarea parcurilor, în 1935 fiind înființat Parcul Național Retezat. În prezent, în România sunt 29 de parcuri naționale și naturale.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 22 de parcuri naționale și naturale, cu o suprafață totală de 853.266 hectare, 232.246 hectare fiind în zone de protecție, iar în aceste parcuri sunt 562.730 hectare de păduri.

Parcurile naționale și naturale administrate de Romsilva pun la dispoziția iubitorilor de natură 436 de trasee turistice cu o lungime de 4.563 kilometri și 231 de popasuri, o infrastructură turistică care permite drumețiile în natură pe traseele amenajate, plimbări cu bicicleta, barca sau ecvestre, alpinism, popasuri în spații amenajate sau observarea faunei.

Administrațiile celor 22 de parcuri naționale și naturale din cadrul Romsilva asigură monitorizarea și paza parcurilor, întrețin permanent infrastructura turistică, amenajează traseele și potecile tematice, în colaborare cu Salvamont în zonele montane, locurile de campare și popas, punctele de belvedere și mențin marcajele, panourile informative și indicatoarele de pe trasee și poteci.

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU