Polițiștii din Alba Iulia au marcat marți, 25 martie, Ziua Poliției Române printr-o serie de evenimente organizate la Muzeul Principia și în Piața Cetății.
Cei prezenți au avut ocazia să descopere tehnica de intervenție a polițiștilor și să participe la un atelier criminalistic, unde au aflat detalii despre metodele utilizate în investigarea infracțiunilor. În cadrul expoziției au fost prezenți polițiști din mai multe structuri: rutieră, ordine publică, siguranță școlară, prevenire și Serviciul pentru Acțiuni Speciale.
Un moment important al zilei l-a reprezentat ședința festivă desfășurată la Muzeul Principia, unde polițiștii au primit diplome și distincții pentru activitatea lor, iar în Piața Cetății au fost anunțate avansările în grad.
Istoria Zilei Poliției Române
Ziua Poliției Române este sărbătorită anual pe 25 martie, dată care coincide cu sărbătoarea creștină a Bunei Vestiri, simbol ce se regăsea pe primul steag al Marii Agii, instituția cu atribuții polițienești din Țara Românească.
Primele atestări ale Poliției Române datează din perioada domniei lui Neagoe Basarab și Mihai Viteazul, însă organizarea modernă a acesteia a început sub domnia lui Mihai Sutzu, care a introdus primele acte de identitate și a reglementat portul armelor. În 1831, prin Regulamentele Organice, Agia a fost transformată oficial în Poliție.
În perioada comunistă, Poliția Română a fost înlocuită cu Miliția, iar după Revoluția din 1989, printr-un decret-lege, instituția a fost reînființată sub denumirea actuală.
În prezent, Poliția Română funcționează conform Legii nr. 218/2002, având rolul de a asigura ordinea publică, protecția cetățenilor și prevenirea infracțiunilor.
Evenimentele organizate la Alba Iulia au subliniat nu doar importanța activității polițiștilor în societate, ci și tradiția de peste două secole a acestei instituții fundamentale pentru siguranța publică.



