Cadrele medicale ale Crucii Roșii Române Filiala Alba au susținut în această perioadă lecții de prim ajutor în mai multe școli din județul Alba, acțiuni cuprinse în cadrul „Săptămânii Altfel”.
Peste 150 de copii de la școli și licee din Alba Iulia, Sebeș, Doștat sau Boz au învățat noțiuni generale de prim ajutor și cum să se comporte în situații de urgență. De asemenea, cu ajutorul unei veste speciale de instruire, au simulat intervenția în cazul blocării căilor respiratorii cu corp străin și aplicarea manevrei Heimlich, iar cu ajutorul manechinelor de prim ajutor au exersat manevrele de resuscitare.
„Indiferent de vârstă, cunoașterea noțiunilor de prim ajutor sunt extrem de importante. Oricare dintre noi am putea să ne aflăm în situația în care viața unui om să depindă de modul în care acționăm în acea situație de urgență. Poate fi o persoană dragă, un coleg, un prieten sau un necunoscut, iar fiecare secundă contează. De aceea, Crucea Roșie Română militează pentru promovarea primului ajutor, astfel încât cel puțin noțiunile generale să fie cunoscute de fiecare dintre noi”, a spus Adrian Dușa, directorul Crucii Roșii Române Filiala Alba.
Crucea Roșie Română este cel mai mare și cel mai important furnizor de cursuri de prim ajutor din țară. În județul Alba, Crucea Roșie organizează astfel de cursuri pentru primării și instituții publice, pentru companii, pentru unități de învățământ, dar și pentru persoane fizice. Cursurile sunt furnizate de cadre medicale cu pregătire și experiență în domeniul acordării primului ajutor.
Cursul de prim ajutor se finalizează cu un examen, în urma căruia se eliberează un certificat de absolvire, care atestă că persoana este instruită să acorde primul ajutor. Durata unui curs este de 12 ore, iar programa de curs este standardizată la nivel național și armonizată în conformitate cu recomandările Consiliului European de Resuscitare și ale Federației Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie.
Crucea Roșie Română – Filiala Alba