Alba Iulia: Expoziția „De Mărțișor, cu drag. Premianții”

- Actualitate - martie 6, 2024
Distribuie

Joi, 7 martie 2024, la Sala Unirii, în cadrul Expoziției „De Mărțișor – cu drag. Premianții”, vor fi expuse peste 200 de desene, colaje și machete ale elevilor ce au obținut locul I la cea de a IV-a ediție a Concursului „Satul copilăriei mele”, organizat de Consiliului Județean Alba, în luna decembrie a anului 2023, la nivelul satelor și comunelor din județul Alba.

Cu acest prilej, micii expozanți vor beneficia de o vizită ghidată de personajele istorice la Sala Unirii, Muzeul Național al Unirii și Museikon.

La cea de a IV-a ediție a Concursului „Satul copilăriei mele”, un regal de culoare și creativitate, peste 5.000 de elevi, din 63 de comune din județul Alba, au răspuns provocării lansate de Consiliul Județean Alba de a arăta frumusețea și complexitatea satelor din județul Alba.

Expoziția, deschisă în perioada 7 – 17 martie 2024, oferă publicului larg viziunea micilor artiști în devenire asupra Satului Copilăriei.

Concursul intitulat „Satul copilăriei mele” este un concurs adresat elevilor din ciclul primar (clasele pregătitoare – IV) și din ciclul gimnazial (clasele V-VII) și are scopul de a apropia copiii de tradiții, obiceiuri, peisaje locale și arhitectura tradițională.

Concursul s-a desfășurat pe două ramuri de vârstă, elevii din ciclu primar (clasele pregătitoare – IV) și elevii din ciclul gimnazial (clasele V-VIII). Lucrările au fost realizate individual pentru secțiunea desene și colaje, iar pentru secțiunea de machete, în grupuri de maximum 3 elevi.

Juriul a fost format din specialiști în domeniu, profesori de desen din școlile unde s-a desfășurat concursul și reprezentanți ai autorităților administrației publice locale.

Activitatea culturală „Promovarea conceptului de peisaj cultural în rândul copiilor”, prin organizarea Concursului „Satul copilăriei mele – ediţia a III a” în satele şi comunele judeţului Alba, vizează educarea tinerei generații în spiritul formării unei opinii capabile să prețuiască valorile tradiționale locale în ceea ce privește peisajul cultural și arhitectura tradițională.

S-au acordat câte 3 premii pentru fiecare categorie/secţiune de concurs. Pentru cele 63 de comune participante s-au acordat aproximativ 1.200 de premii, constând din rechizite şcolare, cărţi şi alte materiale didactice pentru fiecare categorie de vârstă.

Violeta Daniela Nica, purtător de cuvânt CJ Alba

Citește și:

Service camioane
Comments are closed.
Vrei sa primesti notificari cu cele mai noi stiri? DA NU